Aproape 1.000 de persoane au fost angajate prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj în primele patru luni din acest an, a anunțat instituția. Din totalul persoanelor angajate până în data de 30 aprilie, 438 au vârsta peste 45 de ani, 128 persoane au vârsta între 35 și 45 ani, 139 sunt între 25 și 35 de ani, iar 199 sunt tineri sub 25 de ani. Numărul femeilor încadrate este de 408, iar al bărbaţilor de 496. În funcţie de rezidenţă, 375 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 529 persoane sunt din mediul rural. Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe persoane au studii liceale şi postliceale (371), gimnaziale (239), profesionale (209), 85 de persoane fiind cu studii universitare. Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul AJOFM Sălaj, 359 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active în perioada de referinţă a fost de 2607 persoane.
[…] Aproape 1.000 de persoane au fost angajate prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj în primele patru luni din acest an, a anunțat instituția. Din totalul persoanelor angajate până în data de 30 aprilie, 438 au vârsta peste 45 de ani, 128 persoane au vârsta între 35 și 45 ani, 139 sunt între 25 și 35 de ani, iar 199 sunt tineri sub 25 de ani. Numărul femeilor încadrate este de 408, iar al bărbaţilor de 496. În funcţie de rezidenţă, 375 persoane angajate în perioada de… Citeste mai mult […]