Odată cu majorarea salariului minim brut pe economie la 975 de lei, vor creşte şi amenzile rutiere. Astfel,începând cu 1 ianuarie 2015, punctul de amendă creşte de la 90 de lei, la 97,5 de lei, valoarea acestuia însemnând 10 la sută din cuantumul salariului brut. Șoferii certați cu regulile de circulație sau cei care abandonează bunul-simț în trafic vor scoate din buzunare sume de bani de-a dreptul amețitoare. Ei vor plăti între 195 de lei şi 300 de lei dacă vorbesc la telefon fără sistem handsfree, dacă nu poartă centura de siguranţă şi dacă opresc neregulamentar. Tot atât vor avea de achitat dacă schimbă direcţia fară să semnalizeze sau lasă liber volanul în timpul deplasării – acte de prostie și inconștiență pe care le vedem din ce în ce mai des pe drumurile județene sau naționale.
Şoferii vor fi amendaţi cu 390 până la 487,5 lei, dacă staţionează în locuri nepermise, depăşesc limita de viteză cu 30 de km/h sau îşi echipează maşinile cu anvelope de alte dimensiuni decât cele trecute în talon. Deci..undeva la 100 de euro, ca să fim în trend european.
Daca un șofer se urcă la volan având permisul expirat este pasibil de o amenda care urca până spre 800 lei şi îşi poate pierde şi carnetul pentru 60 de zile dacă nu respectă culoarea semaforului şi produce un accident, sau dacă circulă pe contrasens.
Suma de 1950 de lei reprezintă amenda pentru șoferii care circulă pe timp de iarnă fără anvelope corespunzătoare. Totodată aceştia pot rămâne fără permis timp de 90 de zile dacă depăşesc viteza maximă cu mai mult de 50 de kilometri pe oră.
Așadar… atenție, responsabilitate, prudență și bun-simț sporite, nu doar pentru a evita să scoatem din buzunare bani grei ci in primul rând pentru siguranța si viața noastră și a celorlalți participanți la trafic.
Ii urez sarbatori fericite asa-zise jurnaliste, Daniela Elena Fizesan Chisbora, careia i-au esuat toate incercarile de a deveni asistent medical de renume in Qatar. Este cea care se ocupa cu raspandirea unor zvonuri malitioase la adresa tuturor celor care nu au pus botul la fatarnicia ei de “intelectuala” (de exemplu povestile vanatoresti ale senatorului PSD, Gheorghe Pop bijuteriile viceprimaritei de Zalau, Daniela Cota sau averile liderilor noului PNL Salaj, Radu Capilnasiu si Lucian Bode).
In 2009, Daniela Elena Fizesan Chisbora incerca cu disperare sa dea de vedetele Intact, citez: Zi-mi cum pot sa iti trimit o fotografie cu subprefectul de Salaj, Onorica Abrudan, cica fosta membra PDL, care in timpul serviciului face campanie pentru Bascosu’? In Zalau s-a facut si o campanie in scoli, cica de informare, sub egida prefecturii, prin care elevii dintr-un liceu au fost invatati cum sa voteze. Ghici cine au fost ? Alt subprefect PDL, Claudiu Barsan, impreuna cu directorii PDL de la Casa Judeteana de Pensii Salaj, Anamaria Pernes, si directorul AJOFM Salaj, Romeo Sarca. De asemenea, prefectul Andrei Todea misuna prin judet la ceas de seara. Tot pentru campania lui Base…, desigur. Sper sa vezi mesajul. (ciutacu.ro/articol/asaltul-grotesc-al-termitelor-portocalii/, mircea-badea.ro/blog/replica/comment-page-8/)
date dracului cu mesajele tale, bai boule !
in zalau de mult timp se practica „statul la panda „si mai putin preventia asa ca santem de mult timp in top cu viitorul nu ne mai mira usturimea amenzilor
au fost investite 4,2 milioane de euro in sistemul de fluidizare a tarficului din Zalu, acest sitem include si un sistem de supraveghere video, inclusiv 6 radare fixe, care pe kanga viteza excesiva pot sanctiona si trecerea pe rosu , etc. Dar acest sistem nu a fost pus in functiune nici dupa 2 ani de la finalizarea lucrarilor. Sucze sunt destule, dar pe langa accidentele care ar pute fi prevenite, pe langa sumele atrase la bugetul local, riscam ca acest proiect pe fonduri europene sa sufere de „corectii finaciare” , adica primaria sa trebuiasca sa dea o buna parte din banii europenei inapoi la UE.
si nici acum nu este clar cum au fost impartite sarcinile intre politia circulatie si politia locala. Daca suni la POLITIA de stat, sa anunti o parcare/stationare neregulamentara, ei te trimit la Politia Locala, care iti raspund ca nu au oamani, si atunci te intrebi ce fac cei de la Circulatie, oamnenii lui Sabou Vasule si mai ales oamenii lui Vicas.
Sau poate Vicas se simte si el cu musca pe caciula, stie el cum isi parcheaza masinile si mai ales pe unde circula, si asa nu poate sa se lege de ceilalti asemni lui.
daca un sofer circula in zalau cu 71 km |ora singur in trafic doar masina politiei circulatia este PANDAnu preventie cum ar fi mai european