Singurul bulevard din municipiul Zalău nu oferă numai imagini plăcute privirii, aşa cum se poate vedea, fără prea mare efort, în zona centrală. Acolo unde blocurile parcă ar fi fost înlocuite, trotuarele sunt reabilitate, spaţiile verzi reamenajate. Într-o zonă care pare, de mai mulţi ani, abandonată de municipalitate, zona Astralis, există un bloc cu acelaşi nume, situat aşadar pe bulevardul Mihai Viteazul la numărul 41. Blocul se află exact „la bulevard”, în imediata vecinătate a unei intersecţii importante din oraş. Geamuri lipsă sau sparte, tencuiala şi bucăţi din zid căzute, gratii ruginite, tocuri de ferestre putrede, un acoperiş care stă să se prăbuşească.
O scară insalubră, cu pereţii scorojiţi şi un miros umed, de “vechi”, sunt primele imagini sau senzaţii olfactive care te împresoară, dacă te opreşti în dreptul acestui imobil de foste locuinţe, unul dintre cele mai urâte şi neîngrijite imobile din tot oraşul. În bloc nu mai există locatari de ani buni, de altfel şi accesul la etajele superioare este blocat printr-o uşă confecţionată artizanal, care arată ca un grilaj de puşcărie, cu lacăte ruginite pe el. La primul etaj, de altfel singurul “locatar” al imobilului părăsit, îşi are sediul Asociaţia nevăzătorilor, acolo unde oamenii cu probleme de acest gen vin să fie luaţi în evidenţă sau să-şi ridice cele câteva bilete de călătorie la care legea le dă dreptul. Secretara ne-a spus că asociaţia plăteşte chirie primăriei pentru acel spaţiu şi că în bloc, în afară de o altă firmă al cărei sediu este şi acela sub lacăt aproape mereu, nu mai există alţi chiriaşi în bloc, firme sau locatari. “Noi plătim o chirie convenabilă, însă nu de aceea nu dorim să ne mutăm de aici. Nevăzătorii abia ne găsesc iar dacă ne-am muta din acest imobil, după ce aceştia au învăţat drumul, ar fi un calvar pentru ei. În bloc nu mai locuieşte nimeni, sus nu puteţi ajunge pentru că accesul este blocat. Totul arată aşa cum vedeţi, extrem de rău”, a spus femeia. ”Nu ştiu de ce primăria nu a luat până acum, de atâta timp, şi acest bloc în calcul, pentru a-l reabilita. Este un bloc aflat la vedere, trec atâţia zălăuani sau turişti pe lângă el, zilnic”. „Arată ca după bombardament. Cred că pe sus sunt deja cuiburi de păsări”, a spus un domn, venit la asociaţie să-şi ridice biletele de transport.
Ploaia şi vântul au distrus totul la etajele superioare. Se aud şi zgomte uneori, le aud mereu când vin aici. Parcă ar cădea ceva, probabil cade tencuiala şi încep să se ducă şi tavanele. Ce o fi prin camerele acelea fără ferestre, Dumnezeu ştie” a spus omul. Nici nu am apucat să cobor, marţi la orele prânzului, din micul sediu al Asociaţiei Nevăzătorilor aflat în acest imobil, că deja aterizau pe trotuar bucăţi de tencuială desprinse din partea superioară a blocului. Au ajuns, la lăsarea serii, şi pompierii, încercând să remedieze situaţia, aşa cum au făcut-o de mai multe ori, şi nu doar în acest caz. Bucată cu bucată, blocul nu are altă soartă decât… descompunerea, orice întârziere în reabilitarea acestuia neînsemnând altceva decât pagube mai mari şi costuri pe măsură, achitate din banii comunităţii.
Am adresat şi municipalităţii mai multe întrebări legate de acest imobil. De ce a fost lăsat să ajungă într-o astfel de situaţie, de ce nu s-a mişcat niciun deget în ani de zile, cine este direct răspunzător, ca serviciu sau direcţie şi care ar fi măsurile. Răspunsul integral îl puteţi citi în rândurile care urmează: “Imobilul Bloc Astralis situat în Municipiul Zalău, Bulevardul Mihai Viteazul nr. 41 a fost dat în folosință în luna august 1983. Imobilul a fost preluat de Municipiul Zalău în baza OG nr. 30/1997 și al HCL nr. 34/1998, prin protocolul de predare/primire încheiat între Regia Autonomă de Gospodărie Municipală Zalău și Consiliul Local al Municipiului Zalău. Blocul este propus pentru reabilitare prin POR 2014-2020, în scopul amenajării unor locuințe sociale. La această dată, la etajul 1 al imobilului sunt închiraiate trei spații, unor asociații care desfășoară activități de interes public”.
Din păcate, în acest ritm şi cu astfel de răspunsuri din partea unor direcţii din municipalitate plătite din banii noştri, se pare că vor mai trece nişte ani până când blocul Astralis, ca şi blocul Poştei din imediata vecinătate sau altele aflate în aceeaşi situaţie, nu vor mai arăta ca nişte imobile în paragină, dintr-un oraş părăsit.
Parca e un bloc din Cernobâl. Mai sunt şi in Dumbrava astfel de relicve. Poate e intresat Muzeul să le valorifice… Ca primaria e ocupata cu alte lucruri mult mai importante decat aspectul orasului si viata zalauanilor.
propunerea unui senator de salaj, in urma cu doi-trei ani a fost sa fie reabilitat si transformat in locuinte de serviciu. primaria i-a anuntat pe cei din C3 ca-i vor muta la bulevard si ca n-au bani sa reabiliteze blocul
daca nici pentru un bloc din buricul targului pe langa care trece toata lumea nu sunt bani atunci pentru ce mai sunt bani in orasul asta??? Toata zona de la astralis arata infiorator!
cat e de urat..
Institutii ale statului din zalau platesc chirii frumusele la proprietari privati (cu spatii cochete), de ce sa stea cu chirii modice in spatiile statului ???
Logica e simpla, ,,le lasam sa se degradeze si le vindem pe 2 lei, dupa care ne mutam institutiile cu chirie din bani publici la cel la care le am vandut” ca doar trebuie sustinut intreprinzatorul privat.
,,NU NE VINDEM TARA O FACEM CADOU” :)))
Este o pată neagră pentru toți aleșii locali, primar, viceprimari, consilieri locali, administrator public. Vom vedea ce mai promit că vin alegerile locale, ar trebui să se ascundă cu toții, să lase pe alții care vor să facă ceva pentru Zalău.
poate tu esti de vina ca acazut tencuiala de pe bloc ( daca nici nu ai apucat sa cobori). vrei sa dai impresia ca te interesa soarta blocului, dar de fapt ai facut verificari dupa ce au fost sesizati pompierii ca se desprinde tencuiala de pe bloc. de ce nu ai facut reportajul acum 2 sapt??? ziaristi de 2 bani. numai sa acuzati pe altii. dar voi ce faceti pt comunitate???
Fugi la alt ziar cu comentarii de felul asta. Foarte bine ca scriu, sunt singurii care o fac. Pompierii au ajuns marti seara la bloc iar pozele sunt facute dupa cum se vede, dimineata deci cu mult inainte sau in alta zi. Articolul a aparut miercuri dimineata. Asa ca fugi pe la alte usi daca tot esti angajat pe functia de POSTAC. La orele la care au venit pompierii nu mai era nici o secretara in bloc astfel incat sa dea si declaratii, deci oricum ai da+o, tot de cacat esti. Nu intereseaza pe nimeni ura si mizeriile tale.
au perfecta dreptate Magazin salajan si sint bucuroasa ca avem macar un ziar care ne mai sustine interesele si ne asculta problemele. Cind am venit cu problema drumului de la Gîrbou dupa atatia ani de asteptare, dupa ce a apraut articolul la cateva zile a aparut si asfaltul ce mirare asa ca bravo si tot asa pe mai departe
D.le „tot eu” , asa-i ca is de 2 bani.ziaristii astia?? Prea le zic pe bune, prea adevărat. Urat!