Activităţile sociale şi sportive din judeţ vor fi sprijinite, în acest an, cu 1,3 milioane de lei, bani nerambursabili alocaţi de la bugetul Sălajului. Atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă se va face exclusiv pe baza selecţiei publice de proiecte, ce va avea loc o singură dată în cursul anului.
Potrivit reprezentanţilor CJ Sălaj, asistenţa socială va primi un milion de lei, fiind considerate eligibile următoarele activităţi: servicii de asistenţă socială primară sau specializată acordate persoanelor vârstnice la domiciliu asistatului sau în centre de zi, cantine sociale, centre rezidenţiale pentru persoane vârstnice care funcţionează pe lângă unităţile de cult, fundaţii sau asociaţii, precum şi serviciile sociale specializate acordate în centre de zi pentru persoane cu dizabilităţi şi de tip rezidenţial/nerezidenţial.
Proiectele vor avea ca grupuri ţintă persoanele cu nevoi sociale asistate. Este vorba despre vârstnici de peste 65 de ani, cu incapacităţi fizice de sănătate, capacităţi reduse de îngrijire, a căror sursă de venit nu depăşeşte 950 de lei/persoană singură, respectiv 1.800 de lei/cuplu. În cazul persoanelor imobilizate, venitul nu se ia în considerare. Lista este completată de copii aflaţi în dificultate, cu risc de separare de părinţi sau părăsiţi de părinţi, copiii, tinerii şi adulţii cu dizabilităţi, aflaţi în dificultate, cu certificat de încadrare în grad de handicap, precum şi persoanele în căutarea unui loc de muncă cu certificate de atestare/calificare ca lucrător social/îngrijitor bătrâni la domiciliu.
Intră în categoria grupurilor ţintă personalul din domeniul socio-uman, recuperare şi medical cu studii de specialitate, familiile asistaţilor prin program, dar şi comunităţile locale.
Sunt considerate cheltuieli eligibile cele cu salariile de încadrare a personalului calificat în domeniul asistenţei sociale, care participă efectiv la acordarea respectivelor servicii. Suma lunară acordată unui lucrător social cu studii medii este de 90 la sută din salariul minim pe economie (inclusiv dările către stat), diferenţa urmând să fie asigurată de către beneficiar. În ceea ce priveşte suma pe care o va primi un specialist cu studii superioare, aceasta va depăşi cu 17 procente nivelul salariului minim pe economie, la care se adaugă cele 10 procente plătite de către beneficiar.
Cererile de finanţare vor trece prin filtrul unei comisii de specialitate, care le va acorda punctaje în funcţie de mai multe criterii, printre care justificarea proiectului pentru care se solicită subvenţia, în raport cu necesităţile şi priorităţile de asistenţă socială a strategiei naţionale, judeţene şi locale, experienţa fundaţiei, asociaţiei sau unităţii de cult în domeniul serviciilor de asistenţă socială, resursele materiale şi umane, durabilitatea proiectului. Punctajul maxim este de 100 de puncte, însă vor fi considerate câştigătoare proiectele care cumulează cel puţin 60 de puncte.
Tinerii, încurajaţi să facă sport
Pentru susţinerea activităţilor sportive, recreative şi pentru tineret, de la bugetul judeţean sunt puşi la bătaie 300.000 de lei. Limita de finanţare pentru fiecare proiect este de maxim 90 la sută din valoarea eligibilă a proiectului, dar nu mai mult de 5.000 de lei. Pentru acest concurs de proiecte există următoarele criterii de eligibilitate, respectiv să fie persoane juridice de drept privat, fără scop patrimonial, şi să aibă sediu social, punct de lucru sau sucursală înregistrate în Sălaj.
În categoria activităţilor care pot beneficia de finanţare intră organizarea de concursuri şi competiţii şcolare pentru elevi şi preşcolari, organizarea de tabere sau caravane tematice pentru copii şi tineret, ateliere de lucru pentru dezvoltarea abilităţilor motrice şi păstrarea meşteşugurilor tradiţionale, evenimente publice sportive de interes local, activităţi sportive şi recreative de masă, ca o alternativă a petrecerii timpului liber, sau evenimente sportive pentru persoanele cu nevoi speciale. Sunt considerate cheltuieli eligibile cele cu cazarea, cu hrana, transportul, serviciile şi cele pentru onorarii sportive, materiale consumabile şi materiale sportive.
Documentele vor fi evaluate de către o comisie din cadrul CJ Sălaj, în baza unor criterii ce privesc relevanţa, fezabilitatea, eficienţa costurilor şi rezultatul proiectului. Pentru a fi selectate ân vederea finanţării, proiectele trebuie să cumuleze minim 60 de puncte din cele 100 posibile.