Comunicat

Compania de Apă Someș S.A. informează publicul că în această perioadă, Sursa de apă și Stația de tratare Vârșolț care alimentează municipiul Zalău, Șimleu Silvaniei și localitățile rurale adiacente, precum și toate celelalte surse locale care deservesc localitățile din județul Sălaj afectate de canicula asociată cu seceta, respectiv de discontinuități în alimentarea cu apă potabilă, precum și stațiile de pompare apă potabilă aferente acestor zone, funcționează permanent la capacitate. De asemenea, în prezent nu sunt înregistrate avarii la stații de pompare sau la rețele care să afecteze buna funcționare a sistemului.

Cu toate acestea, consumul mai mult decat dublu față de perioade normale din punct de vedere termic, al apei potabile pentru alte scopuri decât pentru nevoile strict menajere, respectiv consumul generalizat al apei potabile pentru udat grădini, sere, peluze, pentru ferme zootehnice, umplut piscine etc, inclusiv în timpul noptii duce la suprasolicitarea sistemului de rețele și la imposibilitatea  acumulării sau stocării apei în sistem astfel încât să poată fi asigurataă furnizarea apei în mod continuu pentru utilizatorii din municipiul Zalău respectiv Cartier Brădet, străzile Cetinei, Mognoliei, Aleea Soarelui, Tipografilor, Cascadei, Episcopiei, Cartier Meseș, Cartier Stadion, Cartierul Traian partial şi Cartierul Ortelec partial, precum și anumite localități din mediul rural.

Ca urmare, deși Sucursala Zalău a Companiei depune toate eforturile pentru a exploata sursele de apă la maxim, sistemul nu mai face față, iar furnizarea apei se face cu intermitenţă, cu presiune scăzută sau după program.

Menționăm că sistemul și mai ales rețelele NU sunt subdimensionate, ele sunt proiectate și realizate conform unor normative tehnice care țin cont de nevoile de apă pentru uz casnic ale întregii populații deservite, în condiții normale, mai mult, o bună parte din rețelele de apă sunt modernizate prin Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din judeţele Cluj și Sălaj perioada 2014-2020,  investiție în valoare de peste 450 milioane euro, prin care se realizează cea mai lungă aducțiune de apă din țară, care va alimenta județul Sălaj cu apă din sursa Tarnița, proiect care se va finaliza în luna noiembrie 2024.

În consecință situația actuală NU se datoreaza unor deficiente ale sistemului sau ale operatorului, ci depășirii capacității sistemului urmare a supraconsumului apei potabile pentru alte scopuri decât pentru cel casnic.

Facem apel către cei peste 90% dintre consumatorii din zonele fără restricții și care în acest moment beneficiază de alimentarea cu apă în parametrii normali, să dea dovadă de solidaritate și responsabilitate față de cei care, din cauza suprasolicitării sistemului, nu au apă pentru nevoile de bază, băut și spălat.

Personalul companiei face eforturi deosebite pentru restabilirea în cel mai scurt timp a continuității furnizării serviciului de alimentare cu apă în toate zonele menționate.

Dacă perioada de caniculă se prelungește, iar utilizatorii nu adoptă măsuri de utilizare raţională a apei, există posibilitatea extinderii restrictiilor.

 

Conducerea Companiei de Apă Someș S.A.

Sucursala Zalău

 

Compania de Apa SOMES SA, 400604 Cluj-Napoca, Bd.21 Decembrie 1989 nr.79

Tel.: 0264-591.444; Fax: 0264- 430.886; Web: www.casomes.ro; E-mail: public.relations@casomes.ro

16 Thoughts to “Comunicat”

  1. […] de pompare sau la rețele care să afecteze buna funcționare a… Articolul Comunicat apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

  2. Anonim

    Care-programu’ Companie ? !!!!!!

  3. Anonim

    Faceti domnilor si doamnelor de la compania de apa program cu restrictii pt.tot Zalaul.Cum unii sa aibe apa din belsug si alti din capatul Zalaului sa aibe restrictii.Toti platim acelasi pret pt apa si canal.Altfel reduceti pretul pt zonele cu restrictie.

  4. Alin

    nu mai stiti cum sa mintiti oamenii. Ca sunt in oras strazi cu case unde este apa in permanenta si se stropesc curtile si gradinile cu cea mai mare nesimtire. Bine stiti sa bateti din gura in loc sa asigurati apa in mod egal la toata lumea. Ca din cartierele mentionate sunteti in stare sa opriti apa, dar in schimb alte cartiere sunteti in stare sa alimentati cu apa non stop. Sa va fie rusine hotilor si jegosilor care sunteti. Si ma gandesc ca facturile vor fi la fel ca in perioada cand se furnizeaza apa normal, ba poate chiar mai si ridicati pretul ca doara a crescut si inflatia. Nu v-ati saturat de atatea minciuni? Sper sa nu dormiti bine noapte din cauza ce faceti nesimtiti imbecili si incompetenti ce sunteti!

  5. Anonim

    Sa nu zic ca nici capacele de canale nu sunteti in stare sa le fixati cum trebuie ca nu va pasa ca dearnjeaza locatarii de fiecare data cand trece o masina peste capacele de canal. Nu sunteti buni de nimic

    1. Anonim

      Baaaaa intelijentule ce au capacele cu Compania ???? Intreaba la primarie !!

      1. Anonim

        Capacele au legătură cu, compania de apă… în
        anul 2009, domnul Bolgar Ciprian, care astăzi este angajat la compania de apă, în calitate de reprezentant al operatorului economic OMS, a avut o lucrare destul de importantă în centrul Zalăului….. citiți presa din aceea perioadă și vă documentați…..și astăzi are trei firme, care lucrează cu aceeași companie de apă, printre care, una este Agameds…. vă meritați soarta…mai ales că a candidat pe lista PNL la Consiliul Județean….

  6. Anonim

    Sa nu zic ca nici capacele de canale nu sunteti in stare sa le fixati cum trebuie ca nu va pasa ca dearnjeaza locatarii de fiecare data cand trece o masina peste capacele de canal. Nu sunteti buni de nimic

  7. Anonim

    Un comunicat de tot rasu-plansu. Problema este urmatoarea: schimbati conducerea pentru ca a dovedit o crasa incopetenta profesionala si mai ales o lipsa ingrijoratoare de previziune a situatiilor critice.

    1. Anonim

      21,06…. cine să schimbe conducerea companiei ? Primăria Zalău sau Consiliul Județean nu mai au nici o putere asupra companiei. Acolo sunt străinii cu gândul și ochii doar la profit.

  8. Anonim

    Doar comentarii,umor sarcastic,meritam ,da meritam nu facem nimic concret noi cei multi,asa s-a ajuns

  9. Doru

    Alegeti-l pe Ciunt in continuare! Acest nesimtit cu sleahta lui isi bate joc de de toti zalauanii. Zalaul, ultimul municipiu din Ardeal, nu am zis municipiu-resedinta de judet, nici vorba!

  10. Irina

    Nu va mai lamentați! Cei ce nu aveți apa sunati-l pe bode! Va aduce el cu cisterna de la București! Doar ați votat PNL, pardon PDL!!!

    1. Anonim

      Poate vine Căpâlnașiu, Bolgar și alții care lucrează la Compania de Apă….. toți PNL

    2. Vasile

      Ăștia de la minunata companie sunt certați cu cartea pe nenea ăla care îl chema Bernoulli nu l-au prea citit o dau in sus și tare că consumul ar fi de vina da poate fi de vina daca nu iei in calcul acest consum la proiectarea instalațiilor

      1. Adi

        Instalațiile au fost proiectate/executate pentru cartierele de BLOCURI Stadion,Brădet.Între timp,”realizații” vremii și-au construit case.Cu gradina,piscina,etc.Noi,ăstia ratații,ce-am rămas la bloc,ne situăm mult deasupra lor.Ca altitudine vorbesc.Si cam atât.Deci ei au apă iară noi nu.Din cauză de altitudine „decât”.Deci suntem la mâna lor.Căci domnii de la companie n-au investit în rezervoare compatibile cu cererea de consum.Sau măcar în niște robineți care sa asigure un oarecare echilibru între consumatori.Deci și-n concluzie,un ratat că mine ce sta la 7 într-un bloc din Stadion oi aștepta apa la 4 dimineața să mă pot spăla.Dacă li se umplu piscinele alorlalți între timp.Dk nu,flaconu’.

Leave a Comment