Anul acesta, notele la examenul de Bacalaureat au fost mult mai mari, spre deosebire de anul trecut, precum și rata de promovare. După afișarea rezultatelor inițiale, înainte de contestații, la nivel național, elevii s-au bucurat de reușitele lor și de notele obținute. Examenul de Bacalaureat din anul acesta, 2024, a fost unul, putem spune, reușit, din prisma promovabilității. Chiar dacă mediile de 10 nu sunt atât de numeroase, elevii s-au simțit ușurați că au trecut cu bine examenul maturității, obținând o medie peste nota 6. În fruntea clasamentului în ceea ce privește topul liceelor din județ, se situează Colegiul Național „Silvania” Zalău, având rata de promovare 99,1%. Pe locul al doilea se clasează Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai” Zalău, având rata de promovare 96,8%, iar pe locul al treilea este Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei, cu rata de promovare 94%. Totodată, media cea mai mare la nivel de instituție a obținut-o Colegiul Național „Silvania”, având media 8,80, urmat de Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei, cu media 8,21, apoi Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai”, cu media 8,19. Pe de altă parte, Liceul Tehnologic nr. 1 Șărmășag, a înregistrat o rată de promovare de 0%, având doar trei elevi care au susținut examenul de Bacalaureat. Printre liceele cu rata mică de promovare se mai numără și Liceul Tehnologic „Ioachim Pop” Ileanda, cu rata de promovare 9,1%, apoi Liceul Tehnologic „Voievodul Gelu” Zalău, având rata de promovare 13%. Multe felicitări tuturor elevilor care au reușit să treacă examenul maturității!
[…] o medie peste nota 6. În fruntea clasamentului în ceea… Articolul Colegiul Național „Silvania”, în fruntea liceelor din Sălaj apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]