Eparhia Ortodoxă Sălaj a lansat în această perioadă o acţiune de colectare de ajutoare pentru persoanele sinistrate din sudul ţării. După cum a explicat Gabriel Gârdan, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Sălajului, acţiunea de ajutorare a semenilor aflaţi în suferinţă, ca urmare a calamităţilor naturale care au avut loc recent, este demarată în fiecare judeţ al ţării la îndemnul Patriarhiei Române. Acţiunea de colectare se va desfăşura în perioada 1-15 august, pe toată perioada postului „Adormirii Maicii Domnului” la parohiile din judeţ şi la mănăstiri, unde vor fi adunate: alimente – în special neperisabile, apă, produse de igienă, pături, îmbrăcăminte, materiale de construcţii sau alte bunuri. Purtătorul de cuvânt al Episcopiei Sălajului a precizat că produsele colectate vor fi distribuite în localităţile afectate de inundaţii prin intermediul consiliilor şi comitetelor parohiale sub îndrumarea preoţilor parohi şi coordonarea centrelor eparhiale. Preoţii parohi din fiecare localitate sunt în măsură să dea detalii cu privire la modul şi locul în care se face colecta pentru sinistraţii din sudul ţării.