Ciobanul fără nume și lupii Sălajului

Gusti are colți ce par fioroși, mă privește fără să clipească, stă nemișcat și e gata să mă atace. Subordonații lui îi sunt alături, s-au apropiat de mine. Recunosc, îmi este teamă. Frica dispare când o voce răgușită se aude-n depărtare. Vitejii din fața mea se liniștesc, iar Gusti se așază lângă mașină și se întinde în iarbă. Răsuflu ușurat.

Nu m-am gândit unde voi ajunge într-o zi ploioasă de toamnă, dar m-am trezit în Ruginoasa, un alt sat în care n-am mai fost. Să-mi fie rușine, sunt sălăjean, dar nu știam de localitatea asta. Face parte din comuna Cuzăplac și e așezată între dealuri. Am traversat satul pe drumul asfaltat, dar n-am întâlnit țipenie de om. Cred că mai degrabă e cătun, sunt multe case goale, pustii, iar vremea s-a năpustit asupra lor, le-a transformat în fantome. Sătul de o astfel de imagine, am decis să ies din sat, să plec mai departe. O turmă de oi mi-a atras atenția și am oprit rapid. De multă vreme mă gândesc la un interviu cu un păstor, cu un cioban, unii îi spun păcurar. Am oprit mașina pe marginea drumului și m-am apropiat cu reportofonul pornit. N-a durat mult și câinii care păzeau oile mi-au dat de știre că ei sunt șefii acolo. Au ajuns la mine în mai puțin de un minut. Mă lătrau insistent. Profesorul Mirel Matyas, partenerul meu în documentare, pare mai liniștit, îl privesc și îmi lasă impresia că nu îi este teamă. Începe să facă fotografii. Eu mă gândesc să urc din nou în mașină. Sunt pățit. Am alergat pe centura Zalăului, iar dulăii ciobanilor din zonă m-au alergat de mi-a venit acru. Degeaba am strigat, nu cred că m-a auzit nici naiba.

Comandantul

Am strigat și aici, dar d data asta am fost auzit. Ciobanul ne-a văzut din depărtare și a strigat rapid la câinii care au ajuns la noi. Dulăii s-au calmat, au rămas lângă noi, dar au început să dea din coadă. Erau frumoși, recunosc. Cel mare, albicios, avea urechile scurte și inspira putere. S-a dus lângă mașina mea și s-a așezat în mijlocul drumului de parcă lumea era a lui. Ciobanul s-a apropiat în grabă, cred că vorbea la telefon. A închis, ne privea cu reținere. Ne-a întrebat ce vrem de la el. I-am spus cine suntem și ce vrem, că dorim să stăm de vorbă cu el, cu ciobanul, să ne spună cum e viața de păstor, cum e în mijlocul naturii. Bărbatul se luminează, zâmbește, ține ceva în mână, pare un radio din care se aud glasuri. Îi spun numele meu, iar ciobanul râde. Mă știe de la radio, ascultă toată ziua radioul, zice că ziua trece mai ușor așa. L-am întrebat cum îl cheamă. Mi-a spus că a fost miner, dar a renunțat. E păstor de două decenii și place munca asta.

„Domnule, îmi place munca asta. Orice muncă e ușoară dacă îți place. Așa îs și eu. Ies cu oile, le duc la păscut, seara le duc în fermă. Sunt angajat la patron, muncesc”, îmi spune bărbatul cu pălărie și mâini mari, muncite. Se sprijină în botă și își dă pălăria arsă de soare într-o parte. Îi place viața asta, e liniște, e natură, dar de animale trebuie avut grijă. Ciobanul îmi spune că a întâlnit și lupi, acolo, departe, în pădure, dar în vale nu coboară. Sunt multe vulpi, sunt și mistreți, dar are câini și sunt puternici. Am înțeles că pe unul îl cheamă Gusti și e mare, iar ceilalți sunt Olga și Virga. Mai sunt doi, dar sunt lângă oi, n-au venit. „Îs ascultători, mă ajută mult, au grijă de oi. Mă anunță când vine cineva. Stau cu mine tot timpul”, mi-a explicat păstorul.

Nu vine ploaia

Se aud tunete, iar cerul începe să se întunece. Pare că se pregătește de furtună. Îi spun lui Mirel să plecăm. Ciobanul ne liniștește, privește cerul, se uită în jur și spune că nu va ploua, cel puțin aici unde suntem noi. Acolo pe deal da, acolo va curge ploaia. Pare atât de liniștit. Când e arșiță se adăpostește la umbră, acolo mănâncă și ce are în traistă. Oile au început să se îndepărteze, ciobanul le observă și îmi spune că trebuie să plece. Un fluier și câinii sunt lângă el, iar cel mai mic e printre oi. Turma se mișcă, urcă pe dealuri. Îi mulțumim păstorului că a stat de vorbă cu noi, că ne-a povestit. Îi urăm sănătate și ne despărțim. A apărut soarele, ciobanul a avut dreptate.