Centrul de marketing turistic – o prioritate la Horoatu Crasnei

Centrul de marketing turistic – o prioritate la Horoatu CrasneiAproape 20 la suta din lucrarile privind construirea unui Centru de marketing turistic care va deservi comunele Buciumi, Cizer si Horoatu Crasnei, pe drumul DJ 108G, sunt deja realizate, cladirea fiind ridicata pana la cota 0 (fundatie, n.r.). Pentru realizarea acestei investitii, consilierii locali ai comunei Horoatu Crasnei au aprobat, in sedinta ordinara, valoarea proiectului la totalul de circa 960.000 de lei, din care valoarea eligibila este de circa 750.000 de lei, iar valoarea neeligibila – de 210.000 de lei. De asemenea, consilierii au aprobat avansul stabilit cu Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit la suma de 375.000 de lei, reprezentand 50 la suta din valoarea elegibila a contractului de finantare.

In acelasi cadru, alesii locali au aprobat solicitarea, de catre administratia locala, a scrisorii de garantie in valoare de 412.000 de lei, din partea fondului de garantare, in vederea obtinerii avansului aferent proiectului prin care cele trei comune sus amintite vor avea un Centru de marketing turistic.

Finantarea investitiei este asigurata din Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala – Masura 313 – Incurajarea activitatilor turistice. „Lucrarile au mers bine pana acum, speram sa continuam in acelasi ritm. Constructorul care se va ocupa de acest proiect a fost ales prin licitatie publica si este SC Eurotrans Simleu Silvaniei”, a declarat primarul comunei Horoatu Crasnei, Iosif Simon.

Zona cu potential turistic ridicat

Potrivit sursei citate, prin investitia respectiva se urmareste dezvoltarea turismului in zona si atragerea unui numar cat mai mare de vizitatori, satele avand potential turistic nu doar prin amplasament, ci si prin faptul ca au si obiective istorice si de legenda care merita toata atentia. Astfel, daca in comuna Buciumi, castrul roman poate fi un pol de atractie pentru pasionatii de istorie, iar in satele comunei Cizer, arhitectura caselor este deosebita, la Horoatu Crasnei legendele se imbina armonios cu istoria. Astfel, in aceasta comuna se gasesc o biserica reformata veche, cu o poveste cat se poate de interesanta, limesul roman si vestigii ale unor turnuri de paza pe care le-a avut in zona Imperiul Roman, morminte tubulare din secolele trecute, dar si o „Fantana a leacurilor” care izvoraste o data in an, de Rusalii. Potrivit edilului, “Fantana leacurilor” se afla sub culmea Mesesului, intr-un loc numit de localnici Poiana Mesesului. Apa izvoraste doar o singura data in fiecare an, de Rusalii, iar izvorul curge timp de o luna, dupa care seaca pana in anul urmator. Oamenii merg si iau apa considerand ca ea ajuta la vindecarea unor boli, legenda locala putand fi valorificata pentru promovarea zonei in randul turistilor interesati de obiceiuri, traditii si folclor transmis pe care orala, de la o generatie la alta.

Leave a Comment