Ne mai despart doar câteva ore de noul an, motiv pentru care românii superstiţioşi au pornit deja în căutarea alimentelor care le vor aduce sănătate și bunăstare în noul an. Tradiția și obiceiurile locale spun că pe masa de Revelion trebuie să avem obligatoriu anumite alimente pentru a ne merge bine în anul ce vine. Peștele și preparatele din pește sunt primele pe lista gospodinelor. Pe lângă faptul că se spune că peștele ne ajută să alunecăm mai ușor printre griji și probleme în anul care vine, medicii spun că peștele ajută și la detoxifierea organismului, mai ales după ce mulți au exagerat cu alimentele bogate în grăsimi în zilele de Crăciun. De asemenea, de pe masă nu trebuie să ne lipsească strugurii. Tradiția spune că dacă vom mânca 12 boabe de struguri albi la miezul nopții atunci vom avea un an prosper și dorințele puse la fiecare boabă de strugure consumată se vor îndeplini. Totodată, platourile pregătite pentru revelion trebuie să fie bogate în legume verzi, culoarea verde reprezentând simbolul sănătății, iar frunzele sunt asociate cu banii și bunăstarea financiară. Printre fructele recomandate pentru a fi consumate în noaptea de revelion se numără fructe exotice precum rodiile și smochinele, care se spune că sunt un simbol al fertilității și prosperității. De asemenea, pe masă ar trebui să se mai găsească și fructele cu formă rotundă care vor aduce cu sine sănătate, vitalitate și forță în noul an.
Cei care vor să aibă un an nou liniștit și reușit vor evita ca în noaptea dintre ani să consume pui, deoarece se spune că acest tip de carne alungă norocul și împrăștie bunăstarea din gospodărie.
[…] Ne mai despart doar câteva ore de noul an, motiv pentru care românii superstiţioşi au pornit deja în căutarea alimentelor care le vor aduce sănătate și bunăstare în noul an. Tradiția și obiceiurile locale spun că pe masa de Revelion trebuie să avem obligatoriu anumite alimente pentru a ne merge bine în anul ce vine. Peștele și preparatele din pește sunt primele pe lista gospodinelor. Pe lângă faptul că se spune că peștele ne ajută să alunecăm mai ușor printre griji și probleme în anul care vine, medicii spun că… Citeste mai mult […]
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]