Campania de salvare a Casei lui Iuliu Maniu a depășit 300 de donatori

Numărul persoanelor care au sprijinit financiar reabilitarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu” din Bădăcin, pe parcursul celor doi ani şi jumătate de campanie, a depăşit 300. Printre ei, binefăcători care au făcut donaţii în repetate rânduri, unii chiar şi de peste 20 de ori.

„Am depășit deja 300 de donatori, suma totală strânsă până în prezent apropiindu-se de 300.000 de lei. Cei mai mulți sunt de acord să li se facă public numele în cadrul campaniei, însă avem și persoane care preferă să rămână sub protecția anonimatului. Noi le mulțumim tuturor, fiecare donație este importantă și înseamnă enorm. Fără ei, fără acești oameni buni care ne-au sărit în ajutor de pretutindeni, din România, dar și de peste hotare, proiectul nostru nu ar putea fi realizat. Trebuie menționat, de asemenea, că s-au donat nu doar bani, ci și materiale de construcții ori muncă fizică pentru a salva casa lui Iuliu Maniu”, a declarat coordonatorul campaniei, preotul Cristian Borz.
Sprijinul celor peste 300 de donatori este cu atât mai important cu cât autoritățile locale din comuna Pericei (de care aparține localitatea Bădăcin) și cele județene au făcut doar promisiuni care nu s-au concretizat defel ori au amânat fiecare cerere de susținere care le-a fost înaintată.

Ultima cerere de acest fel, depusă în 16 august, a fost respinsă de Consiliul Judeţean Sălaj, pe motiv că la nivel de județ nu există un program prin care să se poată acorda finanțare unităților de cult. „Deși cererea a fost depusă de Parohia Greco-Catolică Bădăcin – al cărei preot paroh, Cristian Borz, este coordonatorul campaniei de salvare a imobilului anterior amintit – sprijinul era solicitat pentru un monument istoric, respectiv o casa de patrimoniu, și nu pentru o unitate de cult”, susţin reprezentanţii echipei de campanie. „Aceasta este cea de-a patra cerere respinsă de către autorităţile judeţene, de fiecare dată găsindu-se o scuză pentru a se sta cu mâinile în sân”, mai spune sursa citată. „Momentan Consiliul Județean Sălaj nu are activ un astfel de program, prin care să poată acorda sprijin financiar unităților de cult din județ, însă dorim să vă aducem la cunoștință faptul că în viitorul apropiat vom continua demersurile noastre pentru sprijinirea unităților de cult, și nu numai, prin lansarea unui program ce vizează reabilitarea/conservarea monumentelor istorice de pe teritoriul județului Sălaj. În momentul finalizării și aprobării lui, toate informațiile vor fi publicate pe site-ul Consiliului Județean și în presa locală. În acest sens, vă invităm să urmăriți site-ul Consiliului Județean Sălaj”, se arată în răspunsul CJ Sălaj.

Cu sau fără suportul oficialităților, campania merge mai departe. Dacă în anii trecuți, sumele donate au ajutat la refacerea fundației, a terasei și a pereților imobilului, în acest an echipa de proiect dorește să facă încă un pas în salvarea casei care a aparținut familiei marelui om politic al secolului trecut. Este vorba de refacerea acoperișului, extrem de deteriorat de vicisitudinile vremii.
„Lucrările vor începe în curând, mai sunt niște detalii care trebuie puse la punct și îi dăm drumul”, a declarat Cristian Borz. Ca și până acum, firma cu care se va lucra este SC Euras Satu Mare, specialiștii acesteia făcând câteva vizite la Bădăcin premergător deschiderii șantierului, pentru analizarea stării acoperișului.

Cei care doresc să contribuie la reabilitarea ei o pot face donând în conturile:
Lei: RO22 RZBR 0000 0600 0208 5400
Euro: RO18 RZBR 0000 0600 0289 9205
Dolari: RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730
Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com
deschise la Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu Silvaniei, jud. Sălaj.
De asemenea, cei care pot și doresc să ajute echipa cu materiale de construcții (ciment, grinzi de lemn etc.) îi pot contacta pe cei din echipa de campanie pe pagina de Facebook „Salvaţi Casa Memorială Iuliu Maniu”.

One Thought to “Campania de salvare a Casei lui Iuliu Maniu a depășit 300 de donatori”

  1. Anonim

    Rusine conducerii judetului ca nu au aprobat alocarea unei sume pt. reabilitarea acestei case .

Leave a Comment