Ortodocşii şi catolicii sărbătoresc miercuri, 25 martie, Buna Vestire – zi în care Sfântul Arhanghel Gavril a vestit Sfintei Fecioare că va naşte un fiu, pe Isus Hristos. La această dată biserica acordând dezlegare la peşte, prima din Postul Paştelui. Potrivit tradiţiei populare. Sărbătoarea este cunoscută şi sub denumirea de Ziua Cucului. În ziua de Buna Vestire se spune că se dezleagă limba cucului, el începând din nou să cânte, anunţând sosirea primăverii. Primul său cântec trebuie să fie aşteptat de toţi oamenii în haine curate, veseli, cu stomacul plin şi cu bani în buzunare. Cei care nu îndeplinesc aceste condiţii, nu vor beneficia de toate acele lucruri în anul care va urma. Dacă primul cântec al cucului este auzit pe stomacul gol, în partea stânga sau în spatele omului, este semn de rău augur.
Buna Vestire este sărbătorită în fiecare an în perioada Postului Mare, fiind una dintre sărbătorile pentru care biserica acordă dezlegare la peşte, indiferent în ce zi a săptămânii ar cădea aceasta.
În unele biserici, în această zi se ajunează până la ora 17, când are loc Sfânta Liturghie, iar apoi, creştinii, care nu au mâncat şi s-au spovedit, se împărtăşesc, după care mănâncă peşte, împreună cu toată comunitatea bisericii.
Crestini in sarbatoare, inconjurati de datini pagane si urmariti de superstitii!!
„biserica acordă dezlegare la peşte”- biserica cu b mic?
b mic, deoarece este vorba de un lacas cultic; B mare este rezervat Trupului lui Hristos.
Intre b si B nu se afla semnul egal!