Campania naţională privind identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată demarată şi în judeţul Sălaj, în cursul lunii trecute, a scos la iveală zeci de nereguli la angajatorii din Sălaj. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj, campania s-a desfăşurat în cadrul unităţilor de administraţie publică: baruri, restaurante, cluburi de noapte şi cafenele atât în domeniul Relaţiilor de Muncă (RM), cât şi în domeniul Sănătăţii şi Securităţii în Muncă (SSM).
Astfel, în domeniul RM, au fost verificaţi 85 de agenţi economici. Trei s-au ales cu amenzi în valoare de 30.000 de lei, pentru munca fără forme legale, fiind identificate trei persoane fără forme de angajare. De asemenea, inspectorii de muncă au mai aplicat nouă sancţiuni în valoare de 11.100 de lei pentru: nerespectarea dispoziţiilor legale privind repausul săptămânal, nerespectarea prevederilor legale privind munca suplimentară, nerespectarea prvederilor privind munca de noapte şi nerespectarea dispoziţiilor privind garantarea în plată a salariului minim brut pe economie. Tot în cadrul acestei campanii, în domeniul SSM, inspectorii de muncă au verificat un număr de 52 de agenţi economici şi au plicat şase amenzi în valoare de 32.000 de lei. Printre neregulile sancţionate cu amendă s-au numărat lipsa autorizaţiei ISCIR pentru recipiente sub presiune, neefectuarea controlului medical periodic, lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnăviri profesionale pentru toate locurile de muncă şi a planului de prevenire şi protecţie. Potrivit reprezentanţilor ITM Sălaj, această campanie şi-a propus să elimine sau să diminueze asemenea riscuri, ţinând seama şi de faptul că, datorită caracterului sezonier al unor activităţi de alimentaţie publică, angajatorii din acest domeniu au tendinţa de a minimaliza aplicarea prevederilor legale privind securitatea şi sănătatea angajaţilor la locul de muncă.