Pacientul Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică din Jibou dispărut din instituţie în noaptea de 25 spre 26 iulie a fost găsit la finele săptămânii trecute, la o mănăstire din judeţul Cluj.
Bărbatul în vârstă de 39 de ani fusese dat în urmărire după ce personalul Centrului a constat că acesta nu era în cameră. Pentru a-l găsit, membrii familiei lui au făcut chiar şi un apel pe Facebook, cerând celor care îl văd să sume imediat la 112.
Potrivit poliţiştilor, bărbatul a plecat voluntar de la centru, iar pe dispariţiei, nu a fost victima vreunei infracţiuni.
Oficialii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sălaj, familia a făcut a făcut o cerere de reintegrare în familie. „Pacientul şi-a exprimat dorinţa de a rămâne acasă, astfel că pentru moment, are bilet de învoire. Mama a făcut o cerere de reintegrare în familie, iar dacă îşi asumă îngrijirea lui, dacă pacientul se va acomoda acasă, va rămâne. Ne dorim ca fiecare persoană cu dizabilităţi să poată sta în familie, pentru că acolo le este locul; însă majoritatea celor din centru ajung aici tocmai pentru că familia nu a mai putut face faţă, nu s-a descurcat cu îngrijirea lor”, a precizat Violeta Milaş, directorul DGASPC Sălaj.