Badea Naș din Buciumi, coasa, tractorul și artileria antiaeriană

Are o privire cutremurătoare, parcă trece prin tine atunci când te privește, poartă cămașă de un alb imaculat, pălărie, iar mâinile arată deceniile de trudă. Este badea Naș a Niculăoaii din Buciumi, săteanul care m-a poftit la o porție de coasă, acolo, în iarba grasă, de un verde proaspăt. Tatuajul de pe mâna sa amintește de anii petrecuți în armată. Bătrânul zâmbește, e mândru, a făcut armata la artilerie antiaeriană.  E un om de poveste.

Am ajuns ziua de marți, e trecut de ora 8 și am pornit grăbit spre Buciumi. De multă vreme voiam să ajung aici, știam că e o comună cu oameni deosebiți, simpli și harnici. Nu, nu voiam să ridic pe nimeni în slăvi, ci căutam pe cineva gata să mă impresioneze cu povestea sa de viață. În jurul orei 9 eram în biroul primarului comunei Buciumi, Ioan Eugen Lazăr. Nu vreau să-l laud, dar m-a ajutat. Știa ce vreau, ne-am înțeles la telefon. A zâmbit, ne-am urcat în mașină și în câteva minute am luat-o spre dreapta, pe un drum asfaltat. Am oprit mașina și ne-am pus pe așteptat. Era răcoare, iar vântul se întețea. Am auzit un zgomot, iar la capătul drumului a apărut un tractor portocaliu, un model U-650, tractorul care a făcut istorie în România. Tractorul venea încet, s-a apropiat și a oprit. În cabină erau doi bătrânei, doi oameni simpli, păreau trecuți prin viață. Purtând cămașă albă și pălărie, localnicul coboară și salută. Dumnezeu să vă ajute! rostește bătrânul. Îi răspundem la salut, iar bărbatul ne întinde mâna. Mi-am dat seama rapid că am de-a face cu un om care a muncit la viața lui. Îl cheamă Ioan Țap, dar în comună i se spune „badea Naș a Niculăoaii”. Din cabina tractorului coboară și soția sa, tanti Jenica. Femeia ne salută, iar împreună ne îndreptăm spre grădina unde urma ca badea Naș să tragă câteva brazde în iarba mare și deasă, dar plină încă de roua dimineții. Bătrânul se duce la tractor, iar din privire se vedea clar că ține mult la mașinăria perfect funcțională chiar dacă a fost fabricată acum mai bine de 30 de ani. Badea Naș desface coasa  de lângă compartimentul motor al tractorului.

Acolo o leagă, așa, să fie în siguranță. Bătrânul o dezleagă, își ia arcerul, se apropie de iarbă și se oprește, își dă pălăria într-o parte. „Ajută-mă, Doamne ”, rostește bătrânul, își ascute coasa și începe să cosească. Cositul pare că merge ușor, dar știam că totul ține de îndemânare, de unealtă, de cât de ascuțită e coasa, iar mâinile lui badea Naș sunt pricepute. Bătrânul cosește și iarba cade secerată. În urma cosașului rămâne brazdă groasă, miroase a iarbă, a flori de tei și a mentă sălbatică. Tanti Jenica ne privește mulțumită. Își cunoaște bine bărbatul. S-au luat acum mai bine de 50 de ani, după ce i-a ieșit bărbatul din armată.

Tractorul, a doua sa iubire

„Domnule reporter, vezi coasa asta, vezi cum cosesc? Așa coseam toți amu-s 30 sau 40 de ani. Io așa cosesc și acum, așa m-am învățat. Aiștea tineri nu mai cosesc, le trebe coasă cu motor. Aia-i bună. Io tăt cu asta cosăsc. Mi-o fost drag să lucru, mi-o fost drag tractorul, am lucrat și pe combină. O fost tractoare bune, cu astea s-o lucrat în România, cu astea s-a arat, s-a semănat. Acum nu se mai fac, cumpărăm de la alții”, îmi explică localnicul. Ne apropiem de tractor. Bătrânul deschide ușa tractorului și urcăm. E tare mândru de tractorul cel roșiatic. „U650, domnule”, îmi spune badea Naș. „Tare l-am îngrijit. Uite, ceasurile astea din bord merg și acum. Acolo văd presiunea, acolo văd nivelul de ulei, timpul de funcționare, se aprinde becul dacă e oarece bai. Îmi place, io îl și repar. Am cotat de el și m-o ascultat bine”, îmi spune bărbatul care și-a așezat mâinile pe volanul acoperit cu un fel de izolație de sârmă, plastic roșu, galben și albastru. Îl rog pe bărbat să-l pornească. Motorul pornește la sfert, sunt impresionat. Primarul zâmbește, râde și tanti Eugenia, e fericită, sunt fericit și eu că mai găsesc oameni atât de simpli, atât de buni.

Avionul și tatuajul de pe mână

Coborâm din tractor, dar povestea continuă. „Păstă două luni, io împlinesc 74 de ani. Io îs tractorist din 1977 și până astăzi tăt cu tractorul am fost. O fost viață bună, am lucrat mult, dar mi-o plăcut. Oamenii s-au schimbat de atunci. Îs și tare multe rele, viața îi alta acum ”, mai povestește badea Naș. Observ ceva pe antebrațul săteanului. E un fel de tatuaj, pare că seamănă cu un avion. Badea Naș mă privește, zâmbește și îmi spune că e un tatuaj din armată, e un desen despre artileria antiaeriană, specializare pe care a urmat-o în anii de cătănie. „Am tras cu tunurile, cu mitraliera. Eram pregătiți să tragem după avioane. Și acum știu trage cu mitraliera, am poză acasă”, îmi spune zâmbind sălăjeanul care stătea rezemat de tractorul său. Stăteam la umbră, între pruni, era bine și răcoare, dar gândul că trebuia să revin la agitația din Zalău mă întrista.

Îi mulțumesc lui badea Naș pentru că a stat de vorbă cu mine, un reporter pierdut în lumea căutărilor, a celor vrute și nevrute. Ne dăm mâna, badea Naș urcă în tractor, îl pornește și  pleacă. Îi mulțumesc primarului pentru sprijin, mă pun la volanul Daciei mele și pornesc spre Zalău. Gata, s-a mai dus o zi. M-am încărcat iar cu energia unor oameni neatinși de răutate.