Primul şi singurul avion de pasageri construit în România – ROMBAC 1-11, folosit pentru zborurile oficiale ale lui Nicolae Ceauşescu, a fost donat Muzeului Naţional al Aviaţiei Române, potrivit unui comunicat al ArtMark, remis redacţiei.
Piesa de colecţie a fost salvată de la casare de un veritabil colecţionar, pasionat de tehnică, în cadrul evenimentului organizat de Casa de Licitaţii A10 by Artmark – Licitaţia de Eleganţă din 27 mai, care a oferit platforma de licitaţie şi suport logistic pentru adjudecarea aeronavei ROMBAC 1-11. Proprietarul, cetăţeanul american Brian Hyndman, a cedat aeronava în mod gratuit, sub forma unui contract de sponsorizare, Muzeului Naţional al Aviaţiei Române. Prin actul de donaţie, adjudecatarul îşi exprimă intenţia de a conserva piesa istorică, de a o alătura modelelor iconice care au jucat un rol important în istoria lumii, dând posibilitatea intrării în familia valorilor tehnice recunoscute pentru industria aeronautică.
Astfel, Casa de Licitaţii A10 by Artmark devine şi o platformă de promovare a patrimoniului, pe lângă cea culturală şi de caritate, având în vedere raritatea extremă a modelului Rombac 1-11 şi însemnătatea acestuia pentru istoria tehnică a României care a fost clasat în patrimoniul cultural naţional mobil, categoria tezaur.
Evenimentul de predare-primire a piesei de colecţie a avut loc pe platforma Aeroportului Internaţional Henri Coandă, în incinta Bazei 90 Transport Aerian în prezenţa reprezentanţilor Muzeului Naţional al Aviaţiei Române, membrilor Casei de Licitaţii A10 by Artmark, dar şi a lichidatorului judiciar care a gestionat patrimoniul ROMAVIA.
Avionul prezidenţial Super One-Eleven, folosit pentru zborurile oficiale ale lui Nicolae Ceauşescu, s-a înscris în Top 10 cele mai bine vândute public, în licitaţie, loturi de artă sau obiecte de colecţie pe piaţa internă în semestrul I al anului 2021, disponibil aici. Piesa de colecţie a fost adjudecată în luna mai a.c. în cadrul Licitaţiei de Eleganţă pentru 120.000 de euro.
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro