Pe măsură ce sezonul rece se instalează, temperaturile scăzute, zăpada și poleiul pot genera riscuri sporite pentru participanții la trafic, pietoni sau alte categorii de persoane. „Avem o responsabilitate comună să prevenim accidentele și să limităm efectele negative ale vremii asupra siguranței publice. Pentru a putea interveni eficient în toate condițiile, am luat măsuri privind echiparea autospecialelor din dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj. Toate autospecialele destinate patrulării și intervenției rapide vor fi echipate cu anvelope de iarnă omologate, pentru a asigura stabilitate și siguranță pe drumurile alunecoase. Pentru a putea răspunde cât mai prompt și a optimiza deplasările, autospecialele sunt dotate cu sisteme de localizare GPS și comunicații eficiente, permițând coordonarea rapidă a patrulelor în caz de urgență. Pentru a menține siguranța pe drumurile publice, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj colaborează cu autoritățile locale și administratorii drumurilor, în vederea verificării indicatoarelor și marcajelor rutiere. Stare drumurilor va fi monitorizată continuu, iar acolo unde situația o va impune, vom dispune măsuri rapide de deszăpezire și combatere a poleiului. De asemenea, polițiștii vor verifica și starea tehnică a autovehiculelor, pentru a se asigura că vehiculele care circulă sunt în stare tehnică corespunzătoare, cu accent pe sistemul de frânare, luminile de întâlnire și de ceață, sistemele de dezghețare și de curățare a parbrizului. Totodată, vă aducem la cunoștință faptul că un aspect important în ceea ce vizează echiparea corespunzătoare a autovehiculului în acest sezon este reprezentat de obligația utilizării anvelopelor de iarnă”, este mesajul conducerii Inspectoratului Județean de Poliție Sălaj. Conform polițiștilor, anvelopele nepotrivite pentru sezonul rece, cum ar fi cele de vară pe timp de iarnă, au o aderență mai redusă pe suprafețe reci, alunecoase și acoperite cu zăpadă, iar acest lucru poate crește riscul de coliziune. În conformitate cu legislația rutieră, fără a se face referire exactă la o anumită perioadă a anului, este prevăzută sancționarea conducerii autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate. Amenda pentru fapta menționată anterior este prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 1305 și 2900 lei), iar sancțiunea contravențională este însoțită și de măsura reținerii certificatului de înmatriculare. Polițiștii vor informa și responsabiliza conducătorii auto cu privire la condițiile meteo și importanța prudenței la volan pe drumurile alunecoase, încurajând o conduită preventivă. Recomandăm tuturor conducătorilor de autovehicule să circule cu viteză adaptată permanent condițiilor meteo-rutiere, să adopte o manieră preventivă de condus și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri aflați în trafic. Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor. Călătoria ar trebui planificată din timp și efectuată într-o perioadă cât mai sigură. Nu uitați, atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, folosirea anvelopelor de iarnă este obligatorie. În cazul în care partea carosabilă este alunecoasă, pentru a încetini, trebuie folosită frâna de motor. În niciun caz nu trebuie bruscate comenzile! Pentru a putea opri în condiţii de siguranţă atunci când autovehiculul care circulă în faţă frânează brusc, trebuie mărită distanţa în mers. În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţii, păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule. În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii, lapoviţei sau ninsorii, folosirea luminilor de toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. Şi pietonilor, polițiștii le recomandă să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor. Luați în considerare faptul că vântul puternic poate disloca obiecte de pe marginea drumului și le poate proiecta pe partea carosabilă, generând pericole pentru participanții la trafic.
Ioi,noroc c-am luat o pauză de la curățatul zăpezii ș-am avut vreme sa citesc Amu le schimb.