Casei Județene de Pensii Sălaj (CJP Sălaj) i-au fost repartizate 122 de noi bilete de tratament, care pot fi folosite în următoarele stațiuni: 1 Mai, Bizușa, Buziaș, Călimănești, Covasna, Felix, Geoagiu, Herculane, Moneasa, Saturn, Tășnad și Tușnad. Biletele se ridică de la sediul instituției până în data de 3 octombrie (zilnic între orele 8 -14, iar vineri între orele 8 – 13).
Redistribuirea biletelor de tratament pentru seria 15, alocate şi neridicate de către persoanele care au fost în repartiție, se va face în perioada 3 – 13 octombrie. La eliberarea biletelor de tratament, beneficiarii se vor prezenta la CJP Sălaj cu următoarele documente: actul de identitate în original, cuponul pentru plata pensiei aferent lunii august (copie și original)/adeverința eliberată de către angajator cu câștigul brut aferent lunii anterioare eliberării biletului, precum și cu biletul de trimitere formular cu regim special eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate (copie și original). Este important ca pe biletul de trimitere să fie specificată stațiunea în care se recomandă efectuarea tratamentului balnear.
Sejurul asigurat printr-un bilet de tratament este de 16 zile, acesta acoperind cazarea cu trei mese pe zi și tratamentul pentru 12 zile.
Persoanele interesate să obțină mai multe informații suplimentare se pot adresa Compartimentului Bilete de Tratament din cadrul instituției sau pot folosi numerele de telefon 0260.622.990 și 0799.902.699.
[…] Casei Județene de Pensii Sălaj (CJP Sălaj) i-au fost repartizate 122 de noi bilete de tratament, care pot fi folosite în următoarele stațiuni: 1 Mai, Bizușa, Buziaș, Călimănești, Covasna, Felix, Geoagiu, Herculane, Moneasa, Saturn, Tășnad și Tușnad. Biletele se ridică de la sediul instituției până în data de 3 octombrie (zilnic între orele 8 -14, iar vineri între orele 8 – 13). Redistribuirea biletelor de tratament pentru seria 15, alocate şi neridicate de către persoanele care au fost în repartiție, se va face în perioada 3 – 13 octombrie. La… Citeste mai mult […]