Au început înscrierile pentru cursurile de formare a ofițerilor în activitate în Armata României – sesiunea a II-a

Ministerul Apărării Naționale prin intermediul Biroului informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Sălaj a început înscrierile pentru cursurile de formare a ofițerilor în activitate, sesiunea a II-a, specialitatea militară EDUCAȚIE FIZICĂ, care se va desfășura în perioada 10.10.2022-16.06.2023 la Centrul de pregătire a cadrelor militare în domeniul educației fizice și sportului în armată, din cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I” București.
Pentru acest curs sunt disponibile 4 locuri și înscrierile se desfășoară până la data de 12 august 2022.

Criterii de recrutare

– vârsta maximă: 45 de ani împliniţi, la data acordării gradului şi numirii în funcţie la finalizarea cursului de formare.
– studii: absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ superior acreditate, cu diplomă de licenţă, cu specializarea Educație fizică și sportivă sau Sport și performanță motrică.
– vechime:
– pentru candidaţii care sunt militari în activitate în cadrul MApN: cel puţin 3 ani vechime în serviciu ca maiştri militari/subofiţeri sau soldaţi/gradaţi profesionişti, în activitate (calculată de la data absolvirii studiilor militare/cursurilor de formare, respectiv a programuluide instruire, şi până la data începerii cursului de formare a ofiţerilor în activitate) și să fi fost apreciaţi prin ultimele trei documente de evaluare profesională anuală cu calificativul cel puţin „Foarte bun”;
– pentru candidaţii civili, în rezervă sau din rândul personalului celorlalte instituţii din sistemul național de apărare, ordine publică şi securitate naţională: 3 ani experiență în domeniul studiilor de licenţă (să facă dovada că au lucrat cel puțin 3 ani în domeniul studiilor cerute).
ÎNSCRIERE: Înscrierile se fac online la https://www.recrutaremapn.ro/signupform.php sau mergând personal, la biroul informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Sălaj, str. Lt.col Pretorian, nr. 30, Zalău, telefon 0745511616.
Selecția aptitudinală se desfășoară în perioada 08-26.08.2022 la Centrul zonal de selecție și orientare Alba Iulia și constă în parcurgerea:
– probelor psihologice (test de aptitudini, de personalitate și situațional);
– probelor fizice (traseu utilitar-aplicativ cu baremul 1 min. și 45 sec. ; alergare pe distanța de 2000 m cu baremul de 9 min. și 45 de sec.);
– interviului de evaluare finală.
Concursul de admitere se desfășoară în data de 26.09.2022.
După înscriere și susținerea probelor de selecție vor fi întocmite dosarele de candidat, conform precizărilor personalului recrutor, iar examinarea medicală se va susține după concursul de admitere.
Foto: MApN
#ArmataRomâniei #carieramilitară #recrutare #curs #formare #ofițer

Întocmit
Lt. col. Costea Răzvan

One Thought to “Au început înscrierile pentru cursurile de formare a ofițerilor în activitate în Armata României – sesiunea a II-a”

  1. […] Ministerul Apărării Naționale prin intermediul Biroului informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Sălaj a început înscrierile pentru cursurile de formare a ofițerilor în activitate, sesiunea a II-a, specialitatea militară EDUCAȚIE FIZICĂ, care se va desfășura în perioada 10.10.2022-16.06.2023 la Centrul de pregătire a cadrelor militare în domeniul educației fizice și sportului în armată, din cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I” București. Pentru acest curs sunt disponibile 4 locuri și înscrierile se desfășoară până la data de 12 august 2022. Criterii de recrutare – vârsta maximă: 45 de ani împliniţi,… Citeste mai mult […]

Leave a Comment