MOL România și Fundația Pentru Comunitate anunță rezultatele concursului de proiecte derulat anul acesta din cadrul celei de-a XIV-a ediții a Programului MOL pentru sănătatea copiilor. Din Sălaj a obținut finanțare Asociația Prader Willi din România (cu sediul în Zalău), care prin proiectul IntegRaRe pas cu pas prin joc și culoare, își propune îmbunătățirea calității vieții a copiilor cu boli rare și cu tulburări de spectru autist prin activități terapeutice și de suport emoțional. În cadrul proiectului ce urmează a fi implementat în 2023, 50 de copii vor beneficia de terapie prin joacă, stimulare senzorială, kinetoterapie îmbinată cu dans și mișcare și terapie prin artă, iar părinții acestora vor putea opta pentru consiliere de specialitate.
Prin cele 18 noi proiecte de terapie emoțională, terapie prin artă și intervenții psihosociale, va fi îmbunătățită calitatea vieții pentru 1.116 de copii cu dizabilități, boli cronice sau care se află în curs de recuperare după afecțiuni grave. „Fiecare ediție a Programul MOL pentru sănătatea copiilor, pe lângă emoția și speranța pe care le aduce, întărește și mai mult angajamentul MOL față de comunitățile aflate în nevoie. Vom continua să investim pe mai departe în proiecte de responsabilitate socială adresate sănătății, educației, sportului și mediului,” a declarat Camelia Ene, Country Chairman & CEO MOL România. La această ediție, lansată în data de 22 septembrie 2022, s-au înscris 64 de organizații neguvernamentale din 25 de județe, care desfășoară proiecte de terapie emoțională, terapie prin artă și intervenții psihosociale pentru copii și tineri cu deficiențe, cu boli cronice sau aflați în curs de recuperare după afecțiuni grave. Dintre organizațiile înscrise, 39 au mai participat și la edițiile precedente ale Programului. Dintre cele 18 organizații câștigătoare, șapte obțin finanțare pentru prima dată. Proiectele selectate pentru finanțare vor fi implementate în perioada decembrie 2022 – august 2023. Organizațiile care au obținut finanțare sunt din București și din județele Bacău, Bihor, Cluj, Giurgiu, Harghita, Iași, Ilfov, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Timiș. Metodele utilizate în implementarea proiectelor vor fi terapie prin artă (muzică, desen, pictură, modelaj, dans și mișcare); terapie emoțională (jocuri de rol, jocuri dramatice și cu marionete, povești terapeutice); terapie ocupațională; terapie prin joc; stimulare senzorială și jocuri senzoriale; terapie asistată de animale; terapie recreativă și de aventură.
Ce urmărește programul?
Programul MOL Pentru sănătatea copiilor este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de MOL România. Programul a fost lansat în 2009 și este destinat organizațiilor non-profit, respectiv organizațiilor nonguvernamentale (fundații, asociații, federații) și organizațiilor religioase care derulează proiecte de terapie emoțională și de intervenții psihosociale pentru copii cu deficiențe, boli cronice sau în curs de recuperare după afecțiuni grave. În cei 14 ani de existență, prin Programul MOL pentru sănătatea copiilor au fost finanțate cu peste 4,9 milioane de lei un număr de 263 de proiecte de care au beneficiat aproape 14.000 de copii și adolescenți. Programul MOL pentru sănătatea copiilor a fost premiat în 2013, 2015 și 2018 la Gala Societății Civile și la Romanian CSR Awards. Juriul ediției 2022 a fost format din: Violeta Stan, medic primar de neurologie și psihiatrie a copilului și adolescentului, Coordonator național al Academiei Europene pentru Dizabilitățile Copilului, Mugur Ciumăgeanu, membru în Comisia de psihologie clinică și psihoterapie al Colegiului Psihologilor din România, Magda Cernea, psiholog-audiolog, Sorin Predescu, Lector universitar, Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Sociologie și Psihologie, Departamentul Științele Educației și Ionescu Enikő, reprezentanta Asociației de Mișcare de Tabără Yuppi Tábormozgalom Egyesület, câștigătoarea Premiului MOL pentru sănătatea copiilor, ediția 2021.
[…] MOL România și Fundația Pentru Comunitate anunță rezultatele concursului de proiecte derulat anul acesta din cadrul celei de-a XIV-a ediții a Programului MOL pentru sănătatea copiilor. Din Sălaj a obținut finanțare Asociația Prader Willi din România (cu sediul în Zalău), care prin proiectul IntegRaRe pas cu pas prin joc și culoare, își propune îmbunătățirea calității vieții a copiilor cu boli rare și cu tulburări de spectru autist prin activități terapeutice și de suport emoțional. În cadrul proiectului ce urmează a fi implementat în 2023, 50 de copii vor beneficia de… Citeste mai mult […]