Citadin SRL are în acest an un buget de 5,2 milioane de lei pentru reabilitarea, plombarea sau pietruirea străzilor și trotuarelor din municipiul Zalău. Din aceşti bani, 620.000 de lei vor fi folosiți pentru pavarea trotuarului și amenajarea unei piste de bicicliști de la Perla până la Ceas. Tot pe acest tronson vor fi amplasate jardiniere și bănci. Străzile asfaltate în acest an, potrivit planului de acțiune aprobat de Consiliul Local, sunt Păcii, Simion Bărnuțiu, Victor Deleu, Dumbrava, Pictor Ioan Sima, 1 Mai, Sfânta Vineri, Ion Creangă, Ion Neculce, Leontin Ghergariu, M.R. Paraschivescu, Aleea Ritmului și Nicolae Titulescu. Pe strada Sfânta Vineri lucrările sunt în valoare de 370.000 de lei și presupun rebordurări, asfaltarea carosabilului și a trotuarelor, precum și amenajarea locurilor de parcare. În momentul de față, s-au finalizat lucrările de rebordurare. Astfel, pe strada care duce către Biserica Sfânta Vineri mașinile nu vor mai putea parca pe trotuar.
Modificarea intersecției străzilor Tudor Vladimirescu – Porolissum a costat 116.000 de lei. În zonă a fost lărgit drumul pe un tronson de 250 de metri, între blocul Dalia și intersecția Tudor Vladimirescu – Porolissum, s-a executat un zid de sprijin și s-a amenajat o bandă de preselecție pentru cei care fac stânga către Spitalul Vechi, evitându-se astfel ambuteiajele la orele de vârf, provocate de noul sistem de semaforizare.
Locuitorii de pe Crângului, Gheorghe Pop de Băsești, Vânătorilor, Ghioceilor și Tușer Teodor nu vor avea nici în acest an asfalt pe stradă, fiind alocați bani doar pentru pietruire.
[…] Via: Asfaltarea și pietruirea străzilor din Zalău costă cinci milioane de lei […]