„Care este standardul de probă pe care îl aplicăm când constatăm că infractorul are totul pe numele mamei?”. Se intreaba judecator Camelia Bogdan.
I. Legislația română – măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale și confiscării extinse de la terți
Legea penală actuală prevede că pot fi dispuse măsuri asigurătorii în vederea confiscării asupra oricărui patrimoniu, indiferent de calitatea persoanei (suspect sau inculpat).
Până în 2006
Conform legislației anterioare, până în anul 2006, în baza Codului de procedură penală din 1968, se puteau dispune măsuri asigurătorii doar în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente (ori în vederea garantării unei amenzi viitoare – numai cu privire la bunurile învinuitului sau inculpatului).
Art. 163 Cod procedură penală 1968, „Măsurile asigurătorii”
(1) Măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată şi constau în indisponibilizarea prin instituirea unui sechestru a bunurilor mobile şi imobile, în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune, precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii.
(2) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a pagubei.
(3) Măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se iau numai asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului.
2006 – apariția „confiscării speciale”
Dar textul art. 163 (1) Cod procedură penală de la 1968 a suferit o modificare în privinţa scopului pentru care pot fi luate măsurile asigurătorii. Astfel, din 2006, pe lângă repararea pagubei produse prin infracţiune şi garantarea executării pedepsei amenzii, se urmăreşte şi garantarea confiscării speciale.
Art. 163 CPP 1968, amendat în 2006:
1) Măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanţa de judecată şi constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile şi imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracţiune, precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii.
(2) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a pagubei.
(3) Măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se iau numai asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului.
Din interpretarea per a contrario a articolului 163(2) şi (3) Cod de procedură penală de la 1968, amendat în 2006, rezultă că pentru realizarea scopului confiscării speciale, măsura sechestrului poate fi dispusă asupra bunurilor aflate în patrimoniul oricărei persoane.
Noul Cod de procedură penală, în vigoare de la 1 februarie 2014
Luarea măsurilor asigurătorii este prevăzută în art. 249 (1) Cod procedură penală, text care menţionează organele judiciare cărora le revine competenţa să dispună măsurile asiguratorii:
– procurorul, în cursul urmăririi penale,
– judecătorul de cameră preliminară, sau
– instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii.
Scopul luării acestor măsuri este acela de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare, ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.
În noua reglementare, măsurile asigurătorii (includem în această categorie sechestrul asigurător şi poprirea asigurătorie) constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.
În funcţie de scopul luării măsurilor asigurătorii, noul Cod de procedură penală distinge cu privire la bunurile asupra cărora poate fi instituit sechestrul.
Reţinem că:
– în timp ce măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului,
– iar măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora,
– măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.
Noul Cod de procedură penală
CAPITOLUL III
Măsurile asigurătorii, restituirea lucrurilor şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii
Art. 249
Condiţiile generale de luare a măsurilor asigurătorii
(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.
(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.
(3) Măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului.
(4) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori alealtor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.
(5) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora. (…)
Cabinet de avocat Coltuc
www.coltuc.ro
av.COLTUC MARIUS (P)