Apa fântânilor arteziene din Zalău nu este potabilă

Problema calității apei s-a numărat printre subiectele dezbătute astăzi în ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Sălaj. Directorul Direcției de Sănătate Publică Sălaj, medicul epidemiolog Ligia Marincaș a declarat că apa cunoscutelor fântâni arteziene din municipiul Zalău nu este potabilă.

„Fântânile publice, cele cunoscute, nu sunt potabile. Le verificăm periodic, nu au microbi, asta dacă doriți să mă exprim neacademic, să fiu înțeleasă, dar avem un nivel mare de amoniac, nivel cauzat de structura solului. Toate fântânile arteziene au plăcuțe, sper că aceste plăcuțe mai sunt acolo, sunt plăcuțe care arată concentrația de amoniu din apă, amoniu care, în timp, poate prezenta riscuri pentru sănătate. Chiar ieri am verificat fântânile de aici, iar nivelul de amoniu este mai mare de cel puțin zece ori. Nu cred că se poate face ceva pentru că sunt fântâni de adâncime și nu poți face eventuale tratamente sau alte intervenții”, a explicat dr. Ligia Marincaș în cadrul acestei ședințe la care au participat oficialii Instituției Prefectului Sălaj și reprezentanții pensionarilor din județ. La rândul său, subprefectul județului Sălaj, Florin Florian, a adăugat că problema calității apei urmează să fie rezolvată prin punerea în aplicare a proiectului de aducțiune din județul Cluj.

A. LUNGU

7 Thoughts to “Apa fântânilor arteziene din Zalău nu este potabilă”

  1. ABC

    De când nu mai e potabila?majoritatea zalaoanilor consuma zilnic acest tip de apa,doar acuma înștiințați? Ce boli riscă? Macar dați câteva argumente și explicații,daca tot ați deschis acest subiect!

    1. CGF

      Plăcuţele sunt de ani de zile afişate la fântânile arteziene din oraş, cel puţin la cele 2 mai aglomerate – în spate la primărie şi la astralis. Ţine de obişnuinţa fiecăruia să se documenteze cât de sănătoasă e apa din ele. Oricum se ştie de mulţi ani că fântânie arteziene din municipiul Zalău sunt cu o concentraţie mare de amoniac – vizibilă inclusiv pe plăcuţe. Deşi mulţi ar crede că e absurd, cea mai bună apă e cea de la robinet, folosind un filtru cel puţin la sursa unde se bea sau se foloseşte apa pt mâncare.

  2. rezidentii

    singura fantana, cat-decat acceptabila este cea de pe strada Gherea. (compozitie chimica). de amidonul din apa zalaului s-a mai scris. aceasta este realitatea. nu se moare de la consumul ei, dar nici alta nu avem.

  3. […] Problema calității apei s-a numărat printre subiectele dezbătute astăzi în ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Sălaj. Directorul Direcției de Sănătate Publică Sălaj, medicul epidemiolog Ligia Marincaș a declarat că apa cunoscutelor fântâni arteziene din municipiul Zalău nu este potabilă. „Fântânile publice, cele cunoscute, nu sunt potabile. Le verificăm periodic, nu au microbi, asta dacă doriți să mă exprim neacademic, să fiu înțeleasă, dar avem un nivel mare de amoniac, nivel cauzat de structura solului. Toate fântânile arteziene au plăcuțe,  » Mai multe detalii […]

  4. Curiosul

    Este de fapt o apa minerala, nu apa potabila.
    Va rugam sa ne comunicati cu cat va creste pretul unui mc de apa potabila de la aductiunea din judetul Cluj, la noile preturi ale curentului electric, necesar pomparii. Inainte de cresterea de pret a curentului pretul urma sa creasca cu 300%.

  5. symy pescarul

    Concluzia;Ne intoarcem la fantana bunicilor:))))…

  6. Anonim

    Dar chioscurile de ziare abandonate prin tot orasul de Cotoaia de ce nu le ridica Primaria psd ????

Leave a Comment