ANPC a oprit de la vânzare 1800 de produse alimentare care nu aveau etichetele în limba română

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au oprit de la vânzare 1.800 de produse alimentare care nu aveau traduse în limba română elementele de identificare pe etichetele de produs, iar firma importatoare a primit o amendă de 8.000 de lei, potrivit unui comunicat al autorităţii.

ANPC a anunţat că în urma unui control făcut la un operator economic care îşi desfăşoară activitatea în complexul comercial Jollie Ville Pipera din judeţul Ilfov, comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au constatat o serie de abateri de la legislaţia în domeniu, în ceea ce priveşte etichetarea produselor din import.

„Astfel, operatorul economic Frigo Italia Distribution SRL desfăşura activităţi comerciale cu produse alimentare care nu aveau informaţiile referitoare la caracteristicile produselor şi elementele de identificare traduse în limba română, pe etichetele de produs. Drept urmare, comisarii ANPC au dispus sancţionarea operatorului economic cu o amendă contravenţională în cuantum de 8.000 lei”, au transmis reprezentanţii ANPC.

Ei au decis oprirea temporară de la comercializare a 1800 de produse, până când operatorul va remedia deficienţele de informare.

„Protecţia consumatorilor reprezintă o prioritate esenţială pentru ANPC, iar respectarea legislaţiei privind etichetarea în limba română este o condiţie fundamentală, inclusiv pentru produsele provenite din import, astfel ca fiecare cetăţean să fie pe deplin informat şi să poată face alegeri sigure.

Ne asigurăm că produsele comercializate în România respectă normele legale şi standardele de transparenţă, astfel încât consumatorii să beneficieze de informaţii clare, accesibile şi complete despre ceea ce cumpără şi consumă. Acţiunile noastre urmăresc nu doar aplicarea legii, ci şi consolidarea angajamentului de a veghea asupra respectării acestor principii, pentru a proteja sănătatea, siguranţa şi drepturile fundamentale ale fiecărui consumator”, a declarat Sebastian Hotca, preşedintele interimar al ANPC.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

One Thought to “ANPC a oprit de la vânzare 1800 de produse alimentare care nu aveau etichetele în limba română”

  1. […] au constatat o serie de abateri de la legislaţia în domeniu, în… Articolul ANPC a oprit de la vânzare 1800 de produse alimentare care nu aveau etichetele în limba română apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment