Angajatorii care încadrează, prin programe de ucenicie sau stagii de practică, şomeri în vârstă de peste 25 de ani (non-NEET), înregistraţi în evidenţele Serviciului Public de Ocupare (SPO), vor beneficia de un sprijin financiar în valoare de 2.250 lei/lună/ucenic sau stagiar, a anunţat, miercuri, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Iniţiativa este posibilă datorită implementării de către ANOFM, pe o perioadă de 32 de luni, a proiectului „UNIT 4 RMPD – Ucenicie şi stagii pentru şomerii non-NEET din Regiunile mai puţin Dezvoltate”, cofinanţat din Fondul Social European (FSE), prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 (POCU). Bugetul proiectului este de aproape 125 milioane de lei (aproximativ 27 milioane de euro), din care 106 milioane de lei (23 milioane de euro) reprezintă cheltuieli nerambursabile.
Prin intermediul acestui proiect, Agenţia va sprijini financiar angajatorii care încadrează, prin programe de ucenicie sau stagii de practică, şomeri în vârstă de peste 25 de ani, înregistraţi în evidenţele Serviciului Public de Ocupare.
Sprijinul financiar va fi în valoare de 2.250 lei/lună/ucenic sau stagiar, iar angajatorii vor putea beneficia de această subvenţie pe toată durata contractului de ucenicie/stagiu încheiat, după cum urmează: timp de 6 luni pentru stagiile de practică, iar pentru contractele de ucenicie perioada variind în funcţie de nivelul de calificare, de la 1 la 3 ani, cu condiţia menţinerii raporturilor de muncă ale acestor categorii de persoane pe perioada contractului de stagiu/ucenicie.
În cadrul proiectului va fi finanţată angajarea, prin contracte de ucenicie şi stagii de practică, a 3.842 de şomeri în vârstă de peste 25 de ani, astfel: 1.921 de şomeri şi persoane inactive din care 579 şomeri pe termen lung şi/sau persoane cu dizabilităţi şi/sau persoane cu studii primare sau studii gimnaziale şi/sau persoane cu studii liceale sau postliceale; 1.152 de persoane din mediul rural, în special persoanele din agricultura de subzistenţă şi semi-subzistenţă; 768 cetăţeni români aparţinând minorităţii rome.
Persoanele interesate pot accesa atât site-ul ANOFM , cât şi pagina de Facebook a instituţiei pentru a afla informaţii actualizate permanent despre proiect şi despre fiecare măsură activă derulată prin intermediul acestuia.