O nouă lege bagă spaima în blatişti:
Veşti proaste pentru amatorii de călătorii pe mijloacele de transport în comun fără bilete de călătorie sau abonament valabil. Un proiect de lege menit să-i sperie şi mai tare pentru cei care obişnuiesc să facă „blatul” pe autobuzele sau microbuzele aparţinând operatorului de transport în comun local, a intrat în atenţia autorităţilor şi are toate şansele să fie oficializat. “Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 500 lei, persoanele fizice care călătoresc cu mijloacele de transport public fără titlu de călătorie valabil, care refuză să prezinte organelor de control titlul de călătorie, care au un comportament inadecvat sau care deteriorează mijloacele de transport”. Prevederea apare la articolul 55, alineatul 2, din viitoarea lege a serviciilor publice de transport de călători, care este acum la nivel de proiect elaborat de Ministerul Afacerilor Interne.
“Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 55 şi aplicarea sancţiunilor se face de de împuterniciţii primarului general al Municipiului Bucureşti, ai primarilor comunelor, oraşelor şi municipiilor, ai preşedinţilor consiliilor judeţene, ai președinților asociațiilor intercomunitare de transport public care acționează împreună cu ofiţerii şi/sau agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române, în cazul contravenţiilor prevăzute la art. 55 alin. (2)”, se arată la articolul 56. În Zalău, un bilet cu două călătorii costa 4 lei iar abonamentul lunar costă 60 de lei. Persoana prinsă fără billet sau abonament poate achita pe loc un bilet cu suprataxă în valoare de 40 de lei. În cazul în care se refuză achitarea acestei suprataxe, angajatele operatorului de transport local întocmesc un proces-verbal de contravenţie, amenda în acest caz fiind de 100 de lei.
aerul conditionat din autobuse cand dracu va fi un lucru normal in transurbis?
Himan si compania vor fi amendati?
te referi la tiganii din ortelec?
nu ar trebui sa-i lase sa urce fara bilet , nu este o solutie amenda
unui candidat la Primarie (nomine odiosa) de a da gratuitate la toata suflarea sub 35 de ani (ca pensionarii, de regula cei peste 65 de ani, aveau si pana acum).
In concluzie, BVC-ul Transurbis-ului se va construi pe „amenzi” date la cei intre 35 si 65 de ani…
Studiu de impact lipsa, sa curga minciunile electorale!
La asta sta la ei mintea cu amenzi dar odata sa fie autobuze moderene ca si in tari civilizate apoi sa vine ei ca dac te prinde fara bilet dar cum ramanem cu tiganii care urca lejer si dac sant prinsi si da amenda la ei rad de ei ca orcum nu o sa pőlateasac nici odata !!! Sau facem discriminare ca unii sant obligati sa plateasca unii nu ????
Ca ala cu propunerea tembela (gratuitate la toti cei sub 35 de ani) era Labo.
Asta da la toti de toate, ca „doar nu da de la el”.
Prost nu-i ala care promite, ci ala care crede
Elevii, pensionarii,gardienii, jandarmii au reducere sau gratuitate iar noi care lucram suntem activi profesional, mergem pe 3 schimburi platim integral abonamentul.Bine ca intrea bani la bugetul local ca sa-i pape transportul in comun si categoriile mentionate.
*intra