Amenzi şi localuri închise în Sălaj

În două săptămâni de când au început controalele, pompierii sălăjeni nu au închis niciun club, însă au aplicat zeci de amenzi şi avertismente.
După tragedia ce a avut loc în urmă cu două săptămâni în Bucureşti, în urma căreia peste 50 de tineri şi-au pierdut viaţa, în toată ţara au fost intensificate controalele la cluburi, baruri şi discoteci. Nici Sălajul nu a făcut excepţie, iar neregulile nu lipsesc.
Până acum, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj nu a închis niciun club, însă proprietarii mai multor localuri de acest tip au hotărât singuri să îşi pună lacătul pe uşi până când îşi vor rezolva problemele şi vor avea toate actele în regulă. „În perioada 2 -17 noiembrie au fost executate 21 de controale. 11 cluburi sau localuri au fost închise de către administratorii acestora. Pe timpul desfăşurării controalelor au fost aplicate un număr de 11 amenzi în cuantum de 49.500 de lei şi 30 de avertismente”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului. Aceştia au mai subliniat că verificări se desfăşoară periodic pe parcursul întregului an, ele se regăsesc în documentele de planificare existente ale instituţiei, iar neregulile şi deficienţele constatate sunt înlăturate pe timpul controalelor sau sancţionate. „Pentru asigurarea climatului de siguranţă inspectorii de prevenire vor efectua verificări în continuare pentru eliminarea oricăror riscuri”, a menţionat sursa citată.

Unităţile medicale deţin aviz de securitate la incendiu
Pe de altă parte, reprezentanţii ISU Sălaj susţin că, odată cu modernizările realizate la instituţiile de sănătate publice din judeţ acestea au obţinut avize de securitate la incendiu. În schimb, la cele care nu au fost modernizate sau extinse în conformitate cu Legea 307/2006, nu se impune obţinerea avizului de securitate la incendiu. „La nivelul judeţului Sălaj toate instituţiile publice care au realizat modernizări, schimbări de destinaţie au solicitat şi obţinut avize de securitate la incendiu. Totodată, în judeţul nostru un număr de 114 de unităţi de învăţământ au obţinut aviz de securitate la incendiu, la cele care nu au fost modernizate sau extinse în conformitate cu Legea 307/2006, nu se impune obţinerea avizului de securitate la incendiu”, au precizat oficialii Inspectoratului.

2 Thoughts to “Amenzi şi localuri închise în Sălaj”

  1. ass

    ciudate mai sunt si legile astea. Recunoaste patronul ca a pus in pericol viata oamenilor si nici macar nu este tras de urechi? Adica hotul recunoaste ca a furat, dar este iertat pentru ca a recunoscut si s-a orpit din furat inainte sa fie prins? Pai care este diferenta ca si vonovatie intre cei amendati si cei care si-au inchis sandramaua in nasul organelor de control. Cu o zi sau doau inainte de a fi verificati?

  2. "Care sunt acele localuri?"

    Toate

Leave a Comment