Amenzi de peste 2.000 de lei aplicate de jandarmii sălăjeni

 

Nu mai puţin de 21 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate, în doar trei zile, de către jandarmii sălăjeni. Provocarea sau participarea la scandal în locuri publice, adresarea de injurii, expresii jugnitoare şi ameninţări cu acte de violenţă, consum de alcool în locuri, tulburarea liniştii locatarilor prin producerea de zgomote şi larmă s-au numărat printre faptele antisociale sancţionate de oamenii legii. Potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj, în perioda 5-7 iulie, au fost desfăşurate o serie de acţiuni pentru prebenirea şi combaterea faptelor contravenţionale şi infracţionale pe teritoriul judeţului.
Jandarmii au acţionat atât pentru asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cultural artistice din mediul rural, cât şi pentru menţinerea ordinii publice şi realizarea dispozitivelor de siguranţă în municipiul Zalău şi oraşele Şimleu Silvaniei, Jibou şi Cehu Silvaniei, unde s-a acţionat independent sau în cadrul patrulelor mixte în cooperare cu Poliţia. Astfel, în perioada menţionată, au fost legitimate peste 80 de persoane şi au fost aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale, nouă persoane primind avertisment scris, iar alte 12, amendă, valoarea totală a amenzilor fiind de 2.100 de lei.

Leave a Comment