La sfârșitul săptămânii trecute, o patrulă de jandarmerie a fost sesizată despre faptul că o persoană amenință cu incendierea Centrului Social de Urgență Zalău (Adăpostul de Noapte) și a persoanei care asigură paza centrului. Incidentul a avut loc sâmbătă, 29 februarie, în jurul orei 22, după ce persoanei în cauză, aflată sub influența băuturilor alcoolice, nu i s-a permis accesul în centru. Acesta avea asupra sa o brichetă și o sticlă de doi litri cu benzină. Jandarmii l-au oprit pe nervosul “piroman” înainte ca acesta să-și pună în aplicare planul distructiv. Pe numele bărbatului în vârstă de 40 de ani, jandarmii au întocmit acte de constatare privind săvârșirea infracțiunii de amenințare, acte ce au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, în vederea continuării cercetărilor.
Bine că nu dați nume să știm de cine sa ne ferim…dar daca un om cinstit face ceva accidental fără voia lui,faceți public tot istoricul lui,rusineee!!!!