ALEGERILE PARLAMENTARE, în siguranță!

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj a luat toate măsurile existente în sfera de competență, pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică pe întreaga durată a desfăşurării alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, din 11 decembrie 2016.

Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al poliţiştilor.

Duminică, 11 decembrie a.c., peste 230 de poliţişti vor fi angrenați, la nivel judeţean, pentru buna desfăşurare a scrutinului electoral, în vederea asigurării măsurilor de pază şi protecţie precum și a celor de ordine şi linişte publică și prevenirii oricăror fapte antisociale.

De asemenea, poliţiştii sălăjeni vor desfășura activități în vederea gestionării eventualelor incidente cu caracter electoral.

Informații pe care trebuie să le cunoașteți:

Aveţi dreptul la vot dacă aveţi 18 ani împliniți și nu v-a fost interzisă exercitarea acestui drept prin hotărâre judecătorească definitivă.Puteți vota între orele 07.00 și 21.00.
Codul Penal prevede la Titlul IX, art. 385 – 393, care sunt faptele care constituie infracţiuni electorale, și care sunt pedepsele prevăzute de lege.
Contravenţiile legate de procesul alegerilor locale sunt prevazute la Capitolul XI din Legea nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente.

Sesizați orice încălcare a legii electorale la numărul unic de urgență 112

Leave a Comment