Adolescenții sunt așteptați sâmbătă – 4 februarie, la o întâlnire educativă „Sex Education”. Acesta va avea loc de la ora 12, în Sala „Porolissum” din cadrul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Evenimentul este organizat de „Liderii Mileniului Trei”, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Zalău și potrivit acestora educaţia sexuală responsabilă, completă, făcută de către profesionişti specializaţi, este esenţială pentru transmiterea corectă a informaţiilor. Înainte de toate, educaţia sexuală înseamnă educaţie pentru sănătate, pentru respectul de sine, pentru relaţionarea corectă cu ceilalţi. Abia pe urmă înseamnă cunoaşterea felului în care funcţionează corpul uman, ce înseamnă actul sexual şi relaţiile emoţionale, responsabilitatea pentru propria sănătate şi pentru celălalt, faţă de procreerea unei alte vieţi. Subiectele abordate sunt adaptate vârstei şi nevoilor specifice şi cuprind atât o structură (teme specifice) cât şi o parte de discuţii libere cu tinerii prezenți. Vor răspunde cu deschidere și profesionalism întrebărilor adresate în cadrul evenimentului, dr. Roxana Cadar, medic specialist în specialitatea obstetrică-ginecologie și dr. Bogdan Ioan Juravle – medic primar în specialitatea urologie, ambii medici ai SJU Zalău și psiholog Patricia Chereji.
[…] Adolescenții sunt așteptați sâmbătă – 4 februarie la o întâlnire educativă „Sex Education”. Acesta va avea loc de la ora 12, în Sala „Porolissum” din cadrul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj Citeste mai mult […]
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]
In ce limba se face aceasta educatie,ca nu reiese exact?
[…] Adolescenții sunt așteptați sâmbătă – 4 februarie, la o întâlnire educativă „Sex Education”. Acesta va avea loc de la ora 12, în Sala „Porolissum” din cadrul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj » Mai multe detalii […]