“Adăpostul de noapte” din Zalău este cu adevărat un adăpost care adună drame. Cu siguranţă, situaţia celor care ajung să înnopteze acolo nu este una de trecut cu vederea. Înainte de toate, “pacienţii” de la adăpost sunt oameni şi, fără doar şi poate, victime ale societăţii sau, mai grav, victimele propriilor neputințe.
Cine nu e în stare să creadă sau să conştientiezeze faptul că “viaţa bate filmul”, trebuie să facă o scurtă vizită într-un astfel de centru social. Fel de fel de oameni, cu fel de probleme, unii dornici să depășească obstacolele prin care trec , iar alţii fără nicio de motivaţie de a mai trăi. Chiar zilele trecute un client de la centru a fost salvat de la moarte în ultimul moment, după ce a încercat să-şi pună capăt zilelor în centrul oraşului. Din păcate, n-a fost la prima tentativă de acest gen şi, cu siguranţă, dacă cei care trebuie nu vor lua măsuri, omul va mai încerca să-şi curme viaţa. “Din păcate ne confruntăm cu astfel de situaţii. Problema o reprezintă persoanele care ajung în centru sub infuenţa drogurilor. Suntem obligaţi să îi primim, mai ales în perioada sezonului rece şi pot să spun că sunt clienţii noştri doar temporar, în această perioadă. Mulţi dintre cei care se droghează, cu diferite substanţe psihotrope, ca de exemplu cu prenadez, sunt foarte irascibili, fără niciun motiv. Chiar zilele trecute, imediat după ce a intrat în adăpost, un client de-al nostru l-a luat la bătaie pe gardian”, povesteşte directorul adăpostului, Oana Bucur.
Mulţi dintre cei adăpostiţi sunt consumatori de substanţe psihotrope
“Drogaţii”, dar şi cei aflaţi sub influenţa băuturilor acoolice, beneficiază de o cameră specială. Problema lor pare a fi una fără scăpare, şi asta în condiţiile în care nimeni nu face nimic pentru că se simt depăşiţi de situaţie. Cei de la adăpost fac tot ceea ce este de competenţa lor: cazare, mâncare, asistenţă medicală primară şi consiliere psihologică. Dar toate acestea aduc rezultate ţin lucrurile sub control până într-un anumit punct. “Încercăm pe cât posibil să-i ajutăm. Aici, la noi, beneficiază de mâncare, cazare, haine, medicaţie şi pe lângă toate acestea, şi de o vorbă bună. Însă până la un punct. Nu putem oferi mai mult de atât, iar de fiecare dată după ce manifestă agresiuni, inclusiv în spaţiul public, sunt luaţi două-trei zile şi apoi sunt readuşi la noi la adăpost. Mulţi dintre ei, după ce consumă…, sunt foarte agresivi şi trebuie să fim foarte vigilenţi. Oricând ne putem trezi cu ceva în cap”, spune coordonatorul adăpostului. O problemă acută cu acest gen de oameni, care circulă liberi în spaţiul public, este cel mai probabil indiferenţa celor care ar trebui să facă ceva şi nu fac. Sesizările la organele abilitate par a avea rezolvare doar pe termen scurt, “câteva zile”, după care totul întră, din nou, pe făgaşul obişnuit. “Revin la noi, pentru că avem aceasta obligativitate de a-i primi. Mulţi dintre cei cu astfel de probleme refuză tratamentul, refuză să fie ajutaţi. Încercăm să-i integrăm sau să-i reintegrăm, dar uneori eforturile sunt, parcă, zadarnice ”, adaugă directorul Oana Bucur.
Tineri sau vârstnici – suflete lovite de soartă
Nu toţi cei care au vin la “Adăpostul de noapte” sunt la fel. Unii, tineri instituţionalizaţi, n-au loc unde să-şi pună capul pe o pernă, iar adăpostul este soluţia: locul în care se simt acasă. “Aici dorm, aici mânânc… n-am casă. Aici e casa mea. Ziua mă duc la muncă, nu am tot timpul de lucru, dar caut şi să ştiţi că vreau să muncesc. Dacă aveţi şi dumeavoastră de lucru, vin să vă ajut. Mi-aş dori mult să am casa mea”, povesteşte tânăr.
Clienţii adăpostului sunt persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 60 de ani. Unii şi-au pierdut familiile şi le lipseşte rostul vieţii, motivaţia de a mai merge înainte, alţii se luptă să supravieţuiască, pe când o altă parte dintre cei care ajung acolo, par a fi realmente pierduţi. Indiferenţa pornită de la nivel cetăţenesc până la cea din birourile autorităţilor abilitate să-i interneze în centre de tratament, dar şi un sistem social de protecţie şi reintegrare a acestor oameni care au nevoie de ajutor, va înrăutăţi situaţia acestor oameni care ajung, mai mult sau mai puţin din vina lor, să trăiască drame greu de imaginat, zi şi noapte. Încet, dar sigur cu astfel de oameni care continuă să fie zi de zi victime ale alcoolului şi a drgurilor, siguranţa noastră a tuturor, inclusiv a copiilor noştri, este periclitată.
