Activitatea a doi producători de oţet, suspendată de ANPC, după descoperirea produselor falsificate

Ca urmare a acţiunilor de control întreprinse de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), pe piaţa de oţet din România, şi a faptului că au fost identificate, în circuitul comercial, produse fasificate, din această categorie, verificările au fost extinse şi la producătorii de oţet, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Astfel, până în acest moment, au fost controlaţi doi operatori economici importanţi din Buzău, care furnizează oţet atât în marile lanţuri de magazine, cât şi unora dintre producătorii de conserve şi legume murate din România. Mai mult, unul dintre ei asigură producţia, sub brand propriu, pentru marii retaileri cash & carry care activează pe piaţă.

În urma verificărilor realizate la Buzău, comisarii ANPC au constatat abateri importante la ambii operatori economici şi au aplicat 6 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 64.000 lei, la care s-au adăugat următoarele măsuri complementare:

– încetarea practicii comerciale înşelătoare

– oprirea temporară a fabricilor şi a comercializării produselor

– retragerea de la furnizori a produselor cu parametrii neconformi

– oprirea definitivă şi retragerea din circuitul consumului uman a cantităţii de concentrat de mere cu data durabilităţii minimale depăşită, mai exact expirat din 31.08.2019, care a fost găsită la una dintre cele două fabrici

– s-a propus închiderea definitivă a uneia dintre fabrici şi închiderea temporară, pe o perioadă de 6 luni a celei de-a doua

– au fost indisponibilizaţi peste 2.000 de hectolitri de produs lichid comercializat sub denumirea de oţet.

Principalele abateri constatate de comisarii ANPC au fost:

– Practici comerciale înşelătoare respectiv, nu se menţionează pe etichetă prezenţa acidului acetic, adăugat în procesul de producţie

– Activitatea de producţie şi depozitare se desfăşoară în spaţii necorespunzătoare, neigenizate, fără o temperatură controlată

– Produsele care ajung la comercializare nu respectă condiţiile prescrise sau declarate

– Unul dintre producători ambala acelaşi produs sub etichete diferite.

Potrivit comunicatului, controalele întreprinse, pe această temă, continuă la nivelul întregii ţări, probe prelevate din cantitatea de produs deja indisponibilizată la Buzău, urmând a fi supusă analizelor de laborator.

ANPC supraveghează permanent, cu atenţie, piaţa, pentru a se asigura că legea este respectată în ceea ce priveşte drepturile consumatorilor şi va informa prompt cetăţenii, ca şi până acum, referitor la orice abatere sau derapaj ar putea fi găsite, astfel încât viaţa, sănătatea şi drepturile să le fie protejate.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

Leave a Comment