Acțiuni ale Poliției rutiere pentru siguranța copiilor în trafic

Poliția rutieră sălăjeană a desfășurat, în primele cinci luni ale acestui an, 16 acţiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere, polițiștii au aplicat 58 de sancțiuni contravenționale celor care nu au respectat prevederile legale privind transportul copiilor (21 pentru nerespectarea obligaţiei de a se asigura că persoanele minore poartă centuri de siguranţă şi 37 pentru nerespectarea dispoziţiilor privind transportul copiilor în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate).

Polițiștii atrag atenția asupra importanței respectării regulilor privind transportul copiilor, întrucât cei mici nu se pot proteja singuri.

Astfel, conducătorilor de autovehicule le este interzis să transporte copii în vârstă de până la 3 ani în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă, cu excepţia celor destinate transportului public de persoane, precum şi a taxiurilor dacă în acestea din urmă ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă, în condiţiile prevăzute de regulament. Copiii cu vârsta de peste 3 ani, având o înălţime de până la 150 cm, pot fi transportaţi în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă doar dacă ocupă, pe timpul transportului, orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă.

În cazul nerespectării obligaţiei de a se asigura că persoanele minore poartă centuri de siguranţă sau sunt transportate în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate, precum şi în cazul nerespectării dispoziţiilor privind transportul copiilor în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă, conducătorul autovehiculului  este sancţionat cu 4-5 puncte-amendă şi 3 puncte de penalizare.

 

 

One Thought to “Acțiuni ale Poliției rutiere pentru siguranța copiilor în trafic”

  1. polițiștii au aplicat 58 de sancțiuni contravenționale celor care nu au respectat prevederile legale privind transportul copiilor

    sunt de rasul curcilor polititsti din ziua de azi
    ori sunt prosti, pro sunt si dobitoci
    asculta ordine tampite date de sefi tampiti, NUMITI pe functii !!!
    a murit o fetita din vina lor ! acel criminal nu trebuia sa aiba ce cauta pe strada cu aceea masina ! unde masa a foat politia ? unde masa e politia acuma? stau ca prosti prin birouri si asteapta pensii speciale !

Leave a Comment