În contextul prevenirii riscului de răspândire a infecției cu COVID19, Primăria Zalău anunță cetățenii că programul de lucru cu publicul a Direcției Publice Comunitare de Evidență a Persoanelor, pe perioada instituirii stării de urgență, se va desfășura după cum urmează:
“De luni până joi, între orele 8:30-12 și vineri între 8:30-10 – primirea documentelor în vederea înregistrării deceselor; primirea documentelor necesare înregistrării nou-născuților; transcrierea certificatelor de naștere pentru copiii născuți în străinătate, doar în cazuri justificate, cum ar fi urgențele medicale, dovedite cu documente; depunerea cererilor de solicitare a duplicatelor de pe actele de stare civilă, doar pentru urgențele justificate; depunerea dosarelor pentru oficierea căsătoriilor. Notă: la oficierea căsătoriilor vor avea acces, atât în incinta instituției cât și în sala de căsătorii, maxim 10 persoane. De luni până joi, între orele 14-15 și vineri între 12-13 – eliberarea certificatelor de stare civilă. De luni până joi, între orele 8:30-12 și vineri între 8:30-10 – depunerea cererilor privind eliberarea actelor de identitate pentru cazuri deosebite, care nu suportă amânare; preluarea cererilor pentru eliberarea unor adeverințe sau formulare necesare solicitantului în următoarele 30 de zile. De luni până joi, între orele 14-15 și vineri între 12-13 – Eliberarea actelor de identitate, a adeverințelor și a formularelor solicitate, conform programării de la depunerea documentelor. În intervalul orar 12-14 și 15-16 se va proceda la igienizarea și dezinfectarea încăperilor destinate relațiilor cu publicul, precum și a mobilierului existent în aceste spații. Sâmbătă între orele 9-17 – înregistrarea deceselor. Căsătoriile se vor oficia conform programării. Pentru probleme deosebite putem fi apelați la numărul de telefon 0260/610550, interior: 264, 185 și 224- pentru evidența persoanelor, 290,151 și 267- pentru starea civilă. Accesul în spatiile de relații cu publicul va fi limitat la maxim două persoane, pentru a păstra distanța minimă recomandată. Vor avea acces în spațiile de relații cu publicul doar persoanele care au interes direct, fără alți însoțitori, cu excepția cazurilor când situația impune prezența unei alte persoane. Precizăm că în conformitate cu legale privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României se menține valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice care expiră pe perioada stării de urgență; în consecință, actele de identitate care expiră în această perioadă sunt valabile pe toată perioada cât este instituită starea de urgență”, se arată în comunicatul remis presei de Primăria Zalău.