Se pare că sărăcia îi pândește pe tot mai mult pensionari din județ. Potrivit datelor oferite de Biroul de Comunicare din cadrul Casei Județene de Pensii Sălaj (CJP Sălaj), în evidețele instituției, în acest an, figurează 14.568 beneficiari de indemnizația socială în valoare de 1125 lei. Din aceștia, 12.971 pensionari provin din sectorul de stat, în timp ce 1.597 de pensionari provin din sectorul agricol. Ținând cont de faptul că indemnizația socială a fost majorată datorită modificărilor legislative, numărul de beneficiari cu pensie minimă, comparativ cu ultimii trei ani, a crescut la nivel de județ.
Totodată, scăderi notabile în acest an se înregistrează și în cazul persoanelor care s-au pensionat anticipat și anticipat parțial și respectiv a celor care au beneficiat de pensia de urmaș.
În anul 2023, până la această dată, s-au pensionat anticipat și respectiv anticipat parțial un număr de 161 persoane. La data de 31.12.2020 în evidențele CJP Sălaj se găseau 1.105 beneficiari, la 31.12.2021 s-au înregistrat un număr de 1.095 beneficiari, iar la data de 31.12.2022 erau 1.090 beneficiari.
Referitor la numărul sălăjenilor care au beneficiat de pensie de urmaș, în primele șase luni din acest an, vorbim de un număr de 172 persoane. La nivel de instituție, la 31.12.2020 erau înregistrați 7.245 beneficiari, la data de 31.12.2020 au fost 6.984 beneficiari, iar la data de 31.12.2022 figurau, la nivel de instituție, un număr de 6.607 beneficiari.