Numărul de beneficiari de pensii de serviciu a fost, luna aceasta, de 9.879 (plus 15 faţă de luna anterioară), cei mai mulţi, respectiv 4.763, fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), arată Agerpres.
În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 21.102 de lei, din care 19.747 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 4.160 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat în luna august un număr de 764 persoane. Pensia medie era de 5.792 de lei, din care 2.823 de lei suportaţi de la bugetul de stat.
În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 729 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.929 de lei (2.524 de lei de la bugetul de stat).
Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.390 de pensionari, iar pensia medie se ridică la 11.364 de lei, din care 7.531 lei suportaţi din bugetul de stat.
Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 564 de persoane, media fiind de 8.476 de lei, din care 3.426 de lei cota suportată din bugetul de stat.
De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.669 de pensionari, pensia medie fiind de 5.003 de lei, din care 2.594 de lei suportaţi din bugetul de stat.
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro
[…] Numărul de beneficiari de pensii de serviciu a fost, luna aceasta, de 9.879 (plus 15 faţă de luna anterioară), cei mai mulţi, respectiv 4.763, fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), arată Agerpres. În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 21.102 de lei, din care 19.747 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 4.160 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat. » Mai multe detalii […]
[…] Numărul de beneficiari de pensii de serviciu a fost, luna aceasta, de 9.879 (plus 15 faţă de luna anterioară), cei mai mulţi, respectiv 4.763, fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), arată Agerpres. În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 21.102 de lei, din care 19.747 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 4.160 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat. Potrivit CNPP, de Legea nr.… Citeste mai mult […]
Jos pensiile speciale nerușinate și sfidătoare, așa ceva există numai în această democrație putredă, menținută în vârful baionetelor americane. În regimul socialist exista un cinstit și corect raport de 1/6 între pensia minimă și maximă, în putrăda democrație există și pensii speciale de 100 de ori mai mari ca pensia minimă !
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]