Veşti triste pentru zălăuani! Începând de anul viitor impozitele şi taxele locale vor creşte cu cinci procente, creşterea fiind menţionată într-un proiect de hotărâre care urmează să fie supus aprobării consilierilor locali într-o viitoare şedinţă de Consliu Local (CL).
Potrivit unui prioect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe de CL, privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2015, a tarifelor şi chiriilor pentru administrarea bunurilor ce aparţin domeniului public şi privat al municipiului Zalău, executivul Primăriei intenţionează să majoreze, de la 1 ianuarie 2015, impozitele şi taxele locale cu cinci procente. Excepţie de la majorare face impozitul pe clădiri datorat de persoanele juridice, deoarece cota aplicată în prezent pentru această categorie se apropie de nivelul prevăzut de Codul Fiscal. În opinia reprezentanţilor Primăriei Zalău, majorarea, care ar urma să intre în vigoare de la anul, va aduce la bugetul local un plus de 1.000.000 de lei, iar creşterea este necesară pentru a se putea asigura finanţarea susţinerii cheltuielilor minime obligatorii, la nivelul tuturor activităţilor finanţate din bugetul local în special la Capitolul investiţii pentru proiecte-cofinanţate derulate în perioada 2014-2020.
Facilităţi fiscale – până la 50 la sută reducere
În proiectul de hotărâre care urmează să fie supus aprobării sunt menţionate şi facilităţile fiscale valabile pentru anul viitor, de care pot beneficia contribuabilii care îşi plătesc integral datoriile faţă de buget, dar şi cei cu o situaţie materială modestă. Astfel, pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren, datorate pe întregul an de către persoanele fizice şi juridice care au restanţe achitate, până în data de 31 martie a anului fiscal se acordă o bonificaţie de cinci la sută. De asemenea, pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe mijloacele de transport datorat pe întregul an de către persoanele fizice şi juridice care au restanţe achitate, până în 31 martie a anului fiscal se acordă aceeaşi bonificaţie.
Reduceri la plata impozitului şi taxelor locale se acordă şi pentru persoanele ale căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim pe economie ori constă în exclusivitate în indemnizaţie de şomaj sau ajutor social. Facilităţile sunt: pentru o singură persoană – reducere cu zece la sută a impozitului pe clădirea folosită ca domiciliu precum şi pentru terenul aferent acesteia; pentru familiile compuse din două persoane – reducere cu 20 la sută pentru clădirea de domiciliu şi terenul aferent acesteia; pentru familiile compuse din trei persoane – reducere cu 30 la sută a impozitului pe clădirea folosită ca domiciliu şi terenul aferent acesteia; pentru familiile compuse din patru persoane – reducere cu 40 la sută a impozitului şi pentru familiile compuse din mai mult de patru persoane – reducere de 50 la sută. Persoanele în cauză trebuie să ştie că în vederea acordării acestor facilităţi se va efectua o anchetă socială de către Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară (DASC) Zalău în vederea stabilirii situaţiei reale a familiei. Ancheta pe baza căreia se va acorda facilitatea fiscală va fi însoţită de următoarele documente: dovada veniturilor prin adeverinţă de salarizare, cupoane de pensie, ajutor de şomaj, ajutor social, adeverinţă de la Direcţia Finaţelor Publice prin care să se ateste faptul că persoana nu este privatizată, declaraţie pe proprie răspundere privind veniturile familiei, componenţa familiei, act de identitate sau orice alte documente pentru susţinerea cauzei. Reducerea se va acorda proporţional cu perioada rămasă până la sfârşitul anului, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care persoanele în cauză depun documente justificative, condiţia de bază fiind lipsa restanţelor.
Reduceri şi scutiri pentru persoanele cu handicap
Familiile care deţin o singură locuinţă, în care îşi au domiciliul, şi au copii cu invaliditate de gradul I sau II, sau handicap grav sau accentuat, neinstituţionalizaţi, vor beneficia de o reduce a impozitului pe clădire şi terenul aferent de 50 la sută, iar familiile care au în componenţă o persoană încadrată în gardul I de handicap, cu excepţia copiilor, sunt scutite de la plata impozitului pe clădiri. Şi în acest caz, pentru a putea beneficia de reduceri sau scutiri, beneficiarii, vor trebui să depună o solicitare a înlesnirii însoţită de acte doveditoare a situaţiei care atestă starea de sănătate.
Din 2015 creşte şi taxa de salubrizare
Intenţia de creştere a tarifelor pentru serviciile oferite populaţiei a fost exprimată şi de societatea Ave Sălaj Ecoserv Zalău care se ocupă de colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor, printr-un proiect de hotărâre postat pe site-ul Primăriei Zalău, proiect care urmează să fie supus aprobării într-o viitoare şedinţă de CL. Dacă proiectul va fi aprobat, începând de anul viitor, zălăuanii, persoane fizice, vor plăti un tarif lunar, pentru colectarea deşeurilor menajere, în valoare de 5,25 de lei de persoană faţă de 4,84 de lei cât este în prezent.
În cazul persoanelor juridice taxa lunară de salubrizare va creşte de la 39,93 de lei pe metru cub la 43,31 de lei. În ambele situaţii taxele includ şi TVA. Motivul creşterii tarifelor este justificat de societatea Ave Sălaj Ecoserv Zalău prin: creşterea preţurilor de consum la categoria servicii, creşterea cheltuielior cu mijloacele de transport aflate în dotare, cheltuielile cu echipamentele de lucru şi protecţia muncii, cheltuieli cu închirierea utilajelor, taxe şi licenţe.
Urgent. Lucru Acasa. Cautam urgent persoane interesate sa lucreze la domiciliu. Rugam seriozitate maxima ! Detalii numai la email daniela6711@gmail.com
Sa inteleg ca de anul viitor o sa avem drumuri cu 5% mai asfaltate, oras mai curat tot cu 5% ? Strazi, trotuare si alei iluminate cu 5%mai multe sau cu 5% mai bine? Chiar as vrea sa imi raspunda cineva de la primarie. Si raspunsul poate fi cu DA sau NU.
BAI LEPRELOR DAR NOUA CINE NE MAJOREAZA SALARIILE CU 5%?
Cresc salariile functionarilor primariei si profitul firmei AVE!E interesant ca in Romania totul se face prin agresarea clientului cu tarife umflate.Si ne miram ca apar peste noapte averi ce in alte state occidentale nu se acumuleaza numai in cateva generatii!Sa ne mandrim ca suntem romani si traim in Romania?
Platiti totul la timp!Primaria are nevoie de bani,ca trebe inpodobit zalau ca vine revelionu si trebe beculete noi si multe.Ulitale is asfaltate tate,curent,apa,canalizare pasta tat,cani vagabonzi nici unul,aurolaci nici poveste,scoli pusa la punct tatatat,DATI BANII LA TIMP CA TREBE BECULETE!
Sa va fie Rușine dacă veți face acest lucru!Nu uitati ca lumea v-a ales dar la fel puteți sa Deveniți istorie!Si chiar impozitul abuziv pe care l-a introdus gunoiul de BOC la mașinile peste 2000 cmc când aveți de gând sa-l schimbati pt ca asa va laudati voi!
Doar cu 5%?!? Credeti ca va fi suficient pentru a acoperi cheltuielile campaniei electorale si sa va mai ramana si voua liberalilor ceva?!? Mi se pare putin. Liberalii pot pune un bir cat mai mare pe popor, doar au castigat prezidentialele cu o mult mai mare sustinere decat 5%. Noua alianta Iohannis – Blaga – Predoiu – Boc – Orban – Udrea (de ce nu), ma astept sa vina cat mai curand cu o majorare substantiala a impozitelor si o diminuare drastica a salariilor. Doar trebuie sa aiba si ei ce fura….
Cea mai noua oferta de lucru! Foarte multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email nikoghidia78@gmail.com