Patru tronsoane de drumuri judeţene din Sălaj, în lungime totală de aproape 80 de kilometri, sunt propuse pentru reabilitare în cadrul unor proiecte europene cu o valoare estimată la aproape 80 de milioane de euro. Reuniţi miercuri, în şedinţă extraordinară, consilierii judeţeni au aprobat devizele generale şi principalii indicatori tehnico-economici ale celor patru investiţii, precum şi promovarea spre finanţare a proiectelor în cauză.
Preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc, a precizat că necesitatea convocării acestei şedinţe a fost dată de faptul că liniile de finanţare pentru aceste proiecte se deschid în 16 mai, proiectele urmând a fi evaluate în ordinea depunerii lor.
„Am apelat la această formă de aprobare, adică la şedinţă extraordinară, ţinând seama de următoarele considerente: toate proiectele supuse aprobării intenţionăm să le propunem spre finanţare prin Programul Operaţional Regional; sesiunea de depunere a proiectelor pentru axa de transport începe în data de 16 mai, la ora 12.00; prin ghidul de finanţare se specifică faptul că evaluarea proiectelor se face în ordinea depunerii lor. Aşadar, intenţionăm să pregătim toate documentaţiile astfel încât să putem să depunem cererile de finanţare odată cu deschiderea sesiunii”, a precizat, în deschiderea şedinţei, Marc
El a subliniat faptul că odată cu implementarea acestor proiecte se va ajunge la modernizarea întregii reţele de drumuri judeţene: „Cu proiectele propuse pentru finanţare din fondurile europene şi cu lucrările care sunt cum în derulare, practic, întreaga reţea de drumuri judeţene va fi modernizată”.
Proiectele menţionate vizează reabilitare şi modernizare următoarelor tronsoane de drumuri judeţene: DJ 108D: Crişeni (DN 1H) – Cehu Silvaniei (DJ 196), km 0+000 – 22+693; DJ 196: lim. Jud. Satu-Mare – Horoatu Cehului – Benesat, km 28+000-28+900 – 36+080-43+150; judeţean DJ108A: lim. jud. Cluj – Bogdana, km: 7+400 – 19+000 şi DJ 191C: Nuşfalău – Crasna – Zalău – Creaca.
zalau – creaca si criseni – cehu silvaniei au fost reabilitate anii trecuti !!!! nu au garantie ??????
aia nu a fost reabilitare. reabilitare a fost pe romanasi- jibou-benesat. dincolo a fost numai o reparatie