Sunt opt ani de când Dumnezeu îmi scoate în cale suflete milostive dornice să ajute. Sunt bucuros și onorat de prietenia noastră. Ne leagă bucuria de a face bine, de a aduce zâmbete pe fețele copiilor și a șterge lacrimile din obrajii celor mai în vârstă. Vă mulțumesc din inimă pentru tot ajutorul și sprijinul! Îmi doresc să împărtășesc cu voi bucuria copiilor și a bătrânilor care ne așteptau și în acest an. Pe lângă daruri, le-am lăsat și un mesaj puternic de încurajare. Am convingerea că nu se simt singuri pentru că noi am ales să mâncăm din aceeași pâine și am avut generozitatea de a împărți masa noastră de Crăciun cu ei.
Dumnezeu să vă aducă pe masa de Crăciun o pâine dulce, chiote cristaline de bucurie, zâmbete, dar de sănătate și Sărbători pline de lumină !
Activitatea de asistență socială și filantropică se desfășoară cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Fetindia reprezentată prin Pr. paroh Crăciunaș Adrian.
În cel de-al optulea an consecutiv de când am demarat acest proiect social de suflet, am reușit să pregătim 500 de pachete ce conțin alimente, produse de igienă personală, fructe, dulciuri și haine. Darurile au fost distribuite la Casele de copii din Zalău, Cehu Silvaniei, Jibou, Fizeș și Casele de bătrâni din Jibou, Crasna și Bic. Tot în cadrul acestui proiect, un număr de şapte familii cu venituri mici, au primit alimente, fructe, dulciuri, rechizite și haine pentru copii.
De asemenea, am încheiat un parteneriat de colaborare cu Centrul școlar pentru educație incluzivă Speranța din Zalău, unde copiii s-au bucurat de pachetele cu dulciuri, fructe, haine și jucării.
Pr. paroh Crăciunaș Adrian
Sa fie primit, Oameni cu suflet mare!
Așa se face nu cum au făcut cerșetorii de la pzd jibou