Directorul Muzeului Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord – Șimleu Silvaniei, Daniel Stejeran a onorat invitația de a participa la Conferința Internațională organizată în contextul sărbătoririi a 20 de ani de la elaborarea Raportului Final al Comisiei de Studiere a Holocaustului în România care poartă numele celebrului laureat al premiului Nobel, Elie Wiesel – supraviețuitor al Holocaustului, originar din Sighetu Marmației.
Evenimentul organizat la Palatul Victoria de către Institutul Național de Studiere a Holocaustului din România – Elie Wisel, Cancelaria Primului-Ministru și Ministerul Afacerilor Externe, a reunit pe lângă membrii Comisiei E.W., reprezentanți ai misiunilor diplomatice în România, ambasadori și înalți funcționari ai Ministerului de Externe din România, cercetători, profesori universitari, lideri ai comunităților evreiești și rrome, membri ai Federației Comunităților Evreiești din România, înalți prelați ai Guvernului României, directori de instituții de cercetare sau memoriale și public interesat de subiect. .
În cadrul celor 3 paneluri de discuții și-au adus aportul prin prezentările lor, nume sonore în domeniul de cercetare a Holocaustului din România: foști ambasadori ai Statului Israel în România, reprezentanți ai Institutului Național de Studiere a Holocaustului din România – Elie Wiesel, cercetători de la Muzeul Holocaustului din Washington, decani și profesori universitari, generali de armată, secretari de stat în diverse ministere, cu toții implicați în documentarea și elaborarea Raportului Final despre Holocaust.
Alexandru Florian – director INSH-EW, Gen.(r) Mihail Ionescu vicepreședinte al Comisiei Elie Wiesel, E.S. Rodica Radian Gordon fostă ambasadoare a Statului Israel în România (2003-2007), Paul Shapiro – director Relații Internaționae în cadrul United States Holocaust Memorial Museum Washington, Adrian Cioflâncă – directorul Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România „Wilhelm Filderman”, Cristian Pârvulescu, decan al Facultății de Științe Politice București, Felicia Waldman, președinte B’nai Brith România, Iulian Paraschiv – președinte al Agenției Naționale pentru Rromi și Ciprian Necula – președinte al Fundației pentru Educarea Rromilor au fost cei care au expus succint etapele consistente ale întocmirii raportului final pentru Holocaustul din România.
Ambasada Statelor Unite ale Americii în România, reprezentată de E.S. Kathleen F. Kavalec alături de Ambasadorul Statului Israel în România, E.S. Lior Ben Dor, împreună cu vice-ambasadorul Israelului în România dl. Rami Teplitskiy, Ambasadorul României în Israel, E.S. Radu Ioanid, Consilierul Onorific al Primului-Ministru E.S. Bogdan Mazuru, Șeful Cancelariei Primului Ministru E.S. Alexandru – Mihai Ghigiu, Ministrul Afacerilor Externe doamna Luminița Odobescu și Ministrul Educației Ligia Deca s-au aflat printre cei prezenți în sala de festivități a Guvernului României.
M. S.
[…] și Ministerul Afacerilor Externe, a reunit pe lângă… Articolul 20 de ani de la elaborarea Raportului Final al Comisiei de Studiere a Holocaustului în România apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]