Angajatorii sălăjeni caută nu mai puțin de 185 de muncitori necalificați, în diferite domenii: confecții, construcții și servicii. De asemenea, mai sunt disponibile 76 de locuri de muncă. Se caută tâmplari, electricieni, confecționeri, șoferi, barmani, zidari și sudori. Un singur post este dedicat persoanelor cu studii superioare, cel de inginer mecanic. Oferta completă a locurilor de muncă poate fi consultată la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sălaj.
Nu în ultimul rând, persoanele care sunt în căutarea unui loc de muncă sunt invitate vineri, începând cu ora 9, la Bursa generală a locurilor de muncă, organizată la Casa Municipală de Cultură din Zalău, fostul Club al Tineretului. Au confirmat participarea la bursă 24 angajatori, oferind un număr de 243 de locuri de muncă. Dintre acestea 21 sunt destinate persoanelor cu studii superioare, iar pentru un număr 222 posturi se solicită studii medii sau generale.