Valul patru al pandemiei în România se propagă mai rapid decât se estima iniţial, astfel că noile predicţii ale specialiştilor arată că în patru săptămâni vor fi 2.000 de cazuri zilnic, faţă de 1.500 – 1.600 cât se prognoza la început, relatează Digi24. Acest bilanţ nu va reprezenta, însă, vârful maxim al actualului val pandemic, a avertizat, duminică seara, la Digi24, medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID din România.
„Oamenii nu înţeleg beneficiile reale ale vaccinării şi nu percep realitatea în care noi ne aflăm în momentul de faţă: suntem în plină pandemie, suntem la peste 1.000 de cazuri raportate în fiecare zi. Practic, persoanele care nu au niciun fel de imunitate, nici post-boală, nici post-vaccinare, au cel mai mare risc să se infecteze în perioada următoare”, a spus Valeriu Gheorghiţă comentând pe marginea investigaţiei Digi24 care a dezvăluit o reţea care furnizează certificate de vaccinare în fals. „Aş putea spune că acest risc este cu siguranţă atât de mare, încât toate persoanele – mai ales din marile aglomerări urbane – care n-au niciun grad de imunitate se vor infecta în perioada lunilor următoare”, a subliniat Valeriu Gheorghiţă.
„Este un lucru anticipat, este un lucru pe care îl cunoaştem deja”, a adăugat Gheorghiţă. „La ce ne uităm acum este că în România, din păcate, vedem o mobilitate şi o interacţiune ridicată a persoanelor, care este combinată cu o respectare foarte scăzută a măsurilor de prevenţie. Tocmai de aceea, NU ne aşteptăm ca în perioada următoare evoluţia epidemiologică să fie mai bună, dimpotrivă, situaţia se va înrăutăţi pe fondul faptului că varianta Delta devine dominantă, inclusiv în ţara noastră. Vedem că în ultimele trei luni varianta Delta a ajuns deja la o pondere de peste 20% din totalul variantelor virale de îngrijorare care au fost depistate în urma testelor de secvenţiere, iar în urma secvenţierilor efectuate săptămânal, peste 95-96% din teste sunt pozitive pentru varianta Delta”, a arătat medicul militar.
Peste 2.000 de cazuri la jumătatea lui septembrie
„Nu ne aşteptăm să avem o situaţie bună. De altfel, reevaluările predicţiei în ceea ce priveşte evoluţia epidemiologică în România ne arată că până la acest moment, creşterea numărului de cazuri a fost mai rapidă decât ceea ce noi ne aşteptam, ca atare, la jumătatea lunii septembrie ne aşteptăm să avem peste 2.000 de cazuri zilnice, în loc de 1.500-1600 cât estimam iniţial. Această estimare este pe următoarele patru săptămâni, însă nu înseamnă că acesta va fi pragul maximal la care vom ajunge, este predicţia pe patru săptămâni pe care noi o putem face în momentul de faţă”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.
Ţinând seama de faptul că avem un număr important de persoane care nu au niciun grad de imunitate, este foarte probabil ca numărul de cazuri să fie semnificativ mai crescut, chiar dacă în marile aglomerări urbane rata de imunitate este undeva la 60 la sută, dar tradus în cifre absolute înseamnă sute de mii de persoane care riscă în perioada următoare să se îmbolnăvească, a arătat medicul.
„În raportările săptămânale, peste 80 la sută din cazurile noi sunt la persoane nevaccinate. De asemenea, dacă ne uităm la numărul de decese înregistrate, peste 97 la sută sunt la persoane nevaccinate, restul fiind la persoane vaccinate incomplet, nu la persoane care au o schemă completă de vaccinare. Aceasta este situaţia pe care o trăim în momentul de faţă. Dacă o negăm, dacă o ignorăm, asta nu înseamnă că nu ne vom lovi de această realitate mai devreme sau mai târziu”, a punctat coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID.
„Deci, în acest moment, pot să vă spun că m-am uitat la săptămâna corespondentă din anul 2020. Amplitudinea numărului de cazuri, media la 7 zile, este la circa 66 la sută din situaţia săptămânii în care ne aflăm acum din anul 2020, deci practic vorbim astăzi de o medie la 7 zile a cazurilor de circa 780 de cazuri pe zi, comparativ cu 1.170 cât erau raportate în săptămâna corespondentă din anul 2020. Erau mai multe anul trecut, când nu aveam vaccinare şi este un beneficiu care se vede, practic. Dacă media la 7 zile a deceselor în momentul de faţă este 15, în aceeaşi săptămână a anului trecut era de circa 45. Deci, decesele în momentul de faţă ar fi cam la 33 la sută decât erau în săptămâna corespondentă a anului trecut. Categoric, avem beneficii vizibile, în condiţiile în care rata vaccinării este undeva la 31 la sută din populaţia eligibilă rezidentă în România, cu vârstă mai mare de 12 ani”, a arătat Valeriu Gheorghiţă.
„Însă acest lucru nu este suficient pentru a limita nu creşterea numărului de cazuri, pentru că am văzut: cazurile au crescut şi în ţările în care rata de vaccinare a fost foarte crescută, ci pentru a limita numărul de cazuri grave şi numărul de pacienţi care ajung în terapie intensivă şi numărul de decese”, a subliniat medicul.
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro
În țările cu rata cea mai ridicată de vaccinare, majoritatea cazurile noi sunt în rândul celor cu schema de vaccinare completă. Interesant cum în România lucrurile stau altfel.
Așa-i cum spui, chiar dacă nu asta ai intenționat: România are o rată de vaccinare foarte scăzută (doar Bălgaria are mai mică), pe cale de consecință și majoritatea covîrșitoare a îmbolnăvirilor sînt la nevaccinați. Logic, nu?