Sălajul mai face un pas în lupta cu noul coronavirus, având la dispoziție, începând de sâmbătă, 16 tuneluri de dezinfecţie vor ajunge la instituţiile din Sălaj aflate în prima linie a luptei împotriva răspândirii noului coronavirus, printr-o donaţie a Crucii Roşii, cu sprijinul mai multor firme private din judeţ. Potrivit unui comunicat de presă al Instituţiei Prefectului Sălaj, donaţia a fost posibilă prin implicarea companiilor Cento Grup, GMT şi STC Invest şi au fost produse în Zalău la Cento Grup. „O nouă veste bună, o nouă dovadă de responsabilitate socială. Le suntem recunoscători celor care îşi aduc contribuţia la asigurarea unui climat sigur şi de calitate pentru personalul aflat în prima linie. Trebuie să protejăm cadrele medicale şi personalul echipelor de intervenţie, pentru ca ei, la rândul lor, să îi poată proteja pe sălăjeni”, precizează Virgil Ţurcaş, prefectul judeţului Sălaj, în cadrul comunicatului menţionat. Primul tunel de dezinfecţie a fost montat sâmbătă, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, iar distribuirea va continua în zilele următoare la UPU Zalău – două bucăţi), câte două la Secţiile de Pneumologie şi Infecţioase ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, spitalele din Şimleu Silvaniei şi Jibou – câte trei, Spitalul din Crasna – o bucată, iar alte două la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Judeţean.
De ce nu au inceput cu Spitalul Județean, cu UPU , cu celelalte unități spitalicești? Ce dracu le trebuie la ISU!!! De ce s-or infecta?
LA SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA ZALAU, PE LANGA CELE REPARTIZATE LA UPI, TBC SI TBC AR FI NEVOIE DE TUNELURI DE DEZINFECTIE SI IN POLICLINICA, LABORATORUL DE ANALIZE MEDICALE SI LABORATORUL DERADIOLOGIE DEOARECE SI AICI SE INTRA IN CONTACT DIRECT CU PACIENTI POSIBILI INFECTATI CU COVID-19, NU DOAR IN UPU SAU LA SECTIILE DE CONTA SI TBC !!!