Conducerea Spitalului Orăşenesc „Prof. dr. Ioan Puşcaş” din Şimleu Silvaniei a reuşit să rezolve problema dotării unităţii de transfuzii sanguine, astfel încât acest departament va putea primi autorizare.
După cum ne-a declarat managerul unităţii spitaliceşti, Marcela Coltău, banii necesari achiziţiei de aparatură conformă au fost asiguraţi de către Primăria Şimleu Silvaniei. Autorităţile locale au alocat 65.000 de lei pentru achiziţie de echipamente omologate care să permită continuarea activităţii unităţii. „Evaluarea iniţială indica un necesar de 250.000 de lei, bani care ar fi permis dotarea completă a unităţii de transfuzii. Suma era, însă, prea mare pentru posibilităţile noastre financiare. Legislaţia provede că pentru a putea funcţiona este nevoie de o dotare minimă, aspect care a putut fi asigurat cu 65.000 de lei”, a precizat Coltău.
După cum susţine Ligia Marincaş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj, echipamentele au fost deja livrate de către furnizor, astfel că luni, 21 noiembrie, vor fi făcute demersuri în vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare.
Echipamentele depăşite au pus spitalul pe lista neagră
Reamintim că la începutul lunii august a acestui an, Ministerul Sănătăţii a făcut publică o listă cu 108 unităţi sanitare de stat şi 34 de unităţi private ale căror unităţi de transfuzie sanguină nu sunt autorizate. Printre ele, şi cea a Spitalului şimleuan, care îşi desfăşura activitatea în baza unui program de conformare actualizat periodic.
Considerând că situaţia în care au ajuns aceste unităţi ignorate ani la rând este inacceptabilă, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a dispus o serie de măsuri de urgență, printre care verificarea de către inspectorii DSP a unităților de transfuzii neautorizate şi investigarea motivelor pentru care nu a fost obţinut documentul. Ba mai mult, a anunţat că unităţile care nu vor reuşi să se conformeze în cursul a trei luni reglementărilor în vigoare nu vor mai primi sânge şi produse sanguine de la Institutului Național de Hematologie.
„Unitatea nu era autorizată întrucât echipamentele care existau la momentul respectiv erau depăşite fizic şi moral, în timp ce legislaţia în vigoare prevede că trebuie să deţinem echipamente omologate şi în parametrii funcţionali”, explică managerul Spitalului Orăşenesc. Potrivit spuselor sale, instituţia a făcut demersurile necesare pentru a intra în legalitate, iar în intervalul august-noiembrie a funcţionat în baza unui plan de conformare. „În această perioadă a trebuit să ne asigurăm că vom intra în legalitate, că achiziţionăm aparatura şi obţinem autorizaţie de funcţionare. Am făcut tot ceea ce era prevăzut în planul de conformare, respectiv amenajarea spaţiului, lucrări de igienizare, proceduri operaţionale specifice, protocoale cu Centrul de Transfuzii ca să ni se livreze sânge şi produse din sânge pentru cazurile programabile, şi cu Spitalul Judeţean, care a preluat cazurile de urgenţă”, a adăugat Marcela Coltău.
La Spitalului Orăşenesc „Prof. dr. Ioan Puşcaş” din Şimleu Silvaniei au fost efectuate, în cursul anului 2015, 1.500 de transfuzii de sânge şi produse din sânge, iar în primele zece luni din 2016, aproximativ 850.
e bine