Speranţă pentru mii de bolnavi: Tratament gratuit fără interferon pentru bolnavii de Hepatita C

 

Guvernul a decis introducerea unor noi molecule în lista medicamentelor compensate şi gratuite, printre care şi cele pentru tratamentul fara interferon al hepatitei cronice virale C si a cirozei hepatice C, care astfel vor putea fi acordate bolnavilor cu stadiu de fibroza F4. Decizia a fost luata marţi, în şedinta Guvernului, prin aprobarea unei Hotarâri care modifică şi completează Hotărarea Guvernului 720/2008.
Potrivit Guvernului, masura este posibilă ca urmare a încheierii contractului cost-volum-rezultat, în data de 1 octombrie, între Casa Naţională de Asigurări de Sănatate şi unul dintre deţinătorii Autorizaţiei de Punere pe Piaţă. Începând de săptămâna viitoare, pacienţii pot începe investigaţiile necesare pentru a fi depuse la dosarul medical, în vederea aprobării tratamentului fără interferon. România se aliniază astfel ţarilor europene care au introdus noua terapie pentru hepatita C, având în vedere că tratamentele inovatoare pentru afecţiunile hepatice tip C au fost introduse recent de sistemele de sănătate din Europa. Tot prin actul normativ adoptat marţi se introduc noi molecule. Tratamentul pacienţilor incluşi în Programul naţional de oncologie (Pazopanib, Crizotinibum, Brentuximab Vedotin, Dabrafenibum, Abirateronum).Tratamentul asiguraţilor cuprinşi în Programul naţional de diagnostic şi tratament pentru boli rare, afecţiunea Hipertensiune pulmonara (Macitentanum şi Riociguat),tratamentul copiilor care suferă de artrită idiopatică juvenilă (Tacilizumabum şi Adalimumab. Tratamentul revoluţionar care distruge complet temutul virus hepatitic de tip C cu medicamentul bazat pe daclatasvir în asociere cu alte medicamente anti-virale, ar fi costat un pacient, până la 100.000 de euro.

 

Leave a Comment