Grupul de comunicare strategică din cadrul Guvernului României a comunicat, miercuri la ora 13, situația în pandemia de coronavirus de pe teritoriul României, valabilă pentru ultimele 24 de ore. Astfel, la nivelul județului Sălaj, au fost înregistrate, miercuri, 30 septembrie, 20 de cazuri noi de Covid-19, fără a se anunța oficial numărul de teste efectuate. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, au fost raportate 7 cazuri de reinfectare în Sălaj dintre cele 674 cazuri la nivel național, reconfirmate pozitiv. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.158 de cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Vom comunica în scurt timp și situația pe localități.