Un nou punct de lucru SMURD va fi inaugurat la începutul anului viitor în Sălaj, a anunţat miercuri, 13 decembrie, în cadrul unei conferinţe de presă prilejuite de aniversarea a şase ani de existenţă a Serviciului Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare în judeţ, lt. col. Adrian Dobocan, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj, în cadrul unei conferinţe de presă prilejuită de aniversarea a şase ani de existenţă a Serviciului Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare în judeţ.
Potrivit spuselor sale, clădirea în care va funcţiona punctul de lucru a fost deja amenajată, în prezent lucrându-se la construcţia garajului. „Există şanse foarte mari să operaţionalizăm punctul de lucru de la Sînmihai în prima jumătate a anului viitor. Este vital să avem un echipaj într-o zonă considerată vulnerabilă, în condiţiile în care este traversată de E81, iar accidentele rutiere nu sunt puţine. Mai mult, nici Serviciul de Ambulanţă nu are în zonă o ambulanţă, care să poată interveni prompt la nevoie. În aceste condiţii, intervenţiile sunt asigurate de la Zalău, prin urmare timpul de intervenţie nu este cel mai bun”, a precizat oficialul ISU Sălaj.
În prezent, în judeţ există un singur punct de lucru SMURD, la Şărmăşag, echipaje de paramedici activând şi în cadrul Detaşamentului Zalău, Secţiei Şimleu, gărzilor de intervenţie Ileanda şi Nuşfalău.