Primele carduri de sănătate au ajuns în Sălaj

 

Primele carduri electronice de sănătate au ajuns zilele trecute în judeţ. Documentele se află în prezent la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Sălaj, urmând să fie distribuite în scurt timp bolnavilor dependenţi de dializă. „Este vorba de 95 de astfel de documente, ce vor ajunge la bolnavii care fac dializă, stabiliţi cu prioritate la nivel naţional pentru a intra primii în posesia cardurilor”, a precizat Marius Tăutu, preşedintele instituţiei. Potrivit acestuia, cardurile vor fi înmânate titularilor de către reprezentanţii CJAS Sălaj pe baza unui proces verbal.
Cardul naţional de sănătate reprezintă modalitatea prin care persoana va fi identificată ca asigurat în sistemul naţional al asigurărilor sociale de sănătate. Astfel, cardul asigură dreptul la servicii medicale, iar prin utilizarea acestuia se va putea confirma primirea acestor servicii. Potrivit preşedintelui CJAS, pe card sunt deja inscripţionate datele de identificare a titularului, iar pentru a deveni funcţional, el trebuie să fie activat. „Cardurile sunt personalizate, fiecare având un pin de acces format din patru cifre”, a mai precizat Tăutu.
De asemenea, pentru că acest document trebuie să conţină istoricul pacientului, oficialii din sănătate solicită acordul sau dezacordul inscripţionării anumitor date medicale precum grupa sanguină şi RH-ul, bolile cu risc vital de care suferă, bolile cronice. Pacienţii sunt întrebaţi şi dacă doresc să devină donatori de organe. Autorităţile din sănătate au anunţat că decontarea serviciilor medicale se va face numai pe baza cardului de sănătate, cel mai târziu din ianuarie 2015.

One Thought to “Primele carduri de sănătate au ajuns în Sălaj”

  1. Anonim

    In Romania toate le avem , doar cardurile mai lipseau !

Leave a Comment