Dinu Iancu Sălăjanu, despre incidentul semnalat de un pacient la spitalul județean: „Noi suntem într-un proces de dezvoltare a spitalului județean și contează să nu facem speculații.”

O filmare despre care se spune că a fost realizată de un pacient nemulțumit de serviciile Spitalului Județean de Urgență din Zalău a dus la discuții în cadrul ședinței Consiliului Județean Sălaj de astăzi. Mai mulți consilieri județeni au fost sesizați de existența acestei nemulțumiri și au solicitat explicații conducerii județului. Consilierul județean Nicolae Olar a fost primul care a cerut clarificări, urmat fiind de consilierul Sergiu Panie. Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu, a explicat că „au fost medici care au vrut să se angajeze pe specialitatea <chirurgie maxilo-facială>. Nu au fost scoase posturi la concurs, noi astăzi nu avem un astfel de chirurg în spitalul județean. Urmează să am o discuție cu doamna manager și cu medicii de specialitate pentru a vedea din ce cauză am ajuns în această situație. Ce mă bucur pentru pacient este că a fost operat cu succes și este în afara oricărui pericol, tratat fiind de medici care pot face acest lucru. Dumneavoastră știți, opinii sunt multe, insinuări sunt multe, noi trebuie să facem o anchetă dacă va fi cazul, să lămurim lucrurile, iar oamenii să înțeleagă dacă a fost de nivelul și de specialitatea celor care puteau să trateze un astfel de caz sau pentru pacient a fost foarte bine că a fost operat de medici specialiști în acest domeniu. Noi suntem într-un proces de dezvoltare a spitalului județean și contează să nu facem speculații și să ne măsurăm puterile după posibilitățile noastre. Nu putem să ne comparăm cu Clujul în ceea ce înseamnă specialiștii în domeniul medical. De aceea, eu consider că trebuie să fie o colaborare între Spitalul Județean de Urgență Zalău și spitalele de specialitate din Cluj, iar oamenii să fie tratați în cele mai bune condiții, de către cei mai buni specialiști în domeniu, să nu periclităm viața și siguranța cetățenilor. Voi avea o discuție în principal cu cei care l-au tratat pe acest domn”.

 

Consilierul județean Sergiu Panie: „trebuie să fie clarificată această problemă.”

 

La rândul său, consilierul județean Sergiu Panie a apreciat că „eu, în calitate de consilier județean, am fost anunțat de această chestiune. Cred că este necesară o poziție clară față de cele întâmplate, să nu se dea impresia că, sub o formă sau alta, se poate întâmpla și pe viitor.”

 

Care este poziția spitalului?

 

Poziția Spitalului Județean de Urgență referitoare la acest incident a venit încă de miercuri seara în spațiul public. „Având în vedere filmarea de pe reţelele de socializare în ceea ce priveşte pacientul care s-a prezentat  în cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe, reprezentanţii Spitalului Județean de Urgență Zalău comunică următoarele: Pacientul la care face referire materialul filmat, s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe la ora 22:07, cu cod triaj „urgent”;  Pacientul a fost preluat de către medicul de gardă, a fost evaluat şi investigat, iar pe toată durata evaluării pacientul a fost stabil, nu prezenta epistaxis, nu i-a fost pusă viaţa în pericol, motiv pentru care medicul de gardă a recomandat consult ORL în Ambulatoriul de  Specialitate, a doua zi dimineaţa. Pacientul a părăsit Unitatea de Primiri Urgenţe cu recomandări la ora 00:21, starea acestuia fiind stabilă. Menţionăm faptul că medicul de gardă, în funcţie de evaluarea făcută pacientului, hotărăşte dacă solicită consultul medicului specialist (medicului în specialitatea ORL, în acest caz, care efectuează garda la domiciliu). Ȋn cazul  pacientului din cazul descris, medicul urgentist a hotărât faptul că starea pacientului nu impune consultul ORL de urgenţă, recomandând consultul de specialitate a doua zi  în Ambulatoriul de  Specialitate ORL. Vă asigurăm că efortul întregii echipe din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Județean de Urgență Zalău a fost şi este de a  asigura prompt şi profesionist investigaţii, îngrijiri şi tratament tuturor pacienţilor”, se arată într-o notă postată miercuri pe contul de facebook al Spitalului Județean de Urgență Zalău.

 

Leave a Comment